Daniel Mosoiu a debutat cu un excelent volum de poezie in urma cu multi ani! L-a reeditat si a adaugat…
un singur poem, si acela vechi. Atat.
Dar volumul si-a pastrat prospetimea si, implicit, valoarea, chiar daca au trecut decenii peste el. Nu intamplator spun asta.
In urma cu aproape 20 de ani, am citit in manuscris un volum de proze scurte intitulat Tigari umede . Mai fac cateva corecturi, mi-a zis Daniel, si-I dau la tipar – Mircea Petean il si anuntase in programul editorial de la Limes.
Si trecut-au anii… Am recitit acum volumul corectat, usor adaugit, pe alocuri, substantial imbogatit, in cea mai mare parte, si sincera mi-a fost bucuria sa constat ca…
tigarile nu s-au uscat de Ioc, si-au pastrat umezeala aromata, savoarea proaspata. O lume carnavalesca, cu oameni simpli, descoperiti in gari, pe strada, in cafenele, in cele mai banale locuri.
Povestile lor, cu conotalii in realitatea de azi si dintotdeauna, sunt de-o dezarmanta sinceritate, care te cucereste din prima clipa. Autorul stie sa creioneze, in cateva linii, portrete concise, caractere pregnante, situatii incitante.
Are umor debordant, ici, colo scuricircuitat de poezie, precum la Bohumil Hrabal. Da, are multe in comun cu remarcabilul autor ceh.
Mi-I pot imagina pe autor cum se plimba, la brat cu Hrabal, cum poposesc in crasme si gradini de vara, la o halba, invaluiti in fumul serpos si umed al tigarilor. Volumul lui Daniel Mosoiu se citeste dintr-o suflare, asa cum bei o halba rece de bere in vara fierbinte, iar la sfarsit iti pare rau ca s-a tenninat.
Se mai poate comanda una, nu-i asa? Tocmai!
Sper ca pentru urmatoarea carte sa nu mai asteptam atata vreme, caci Daniel Mosoiu este un autor al carui talent trebuie sa se manifeste, intru bucuria cititorilor, atat in poezie, cat si in proza. Parerea mea.
(Radu Tuculescu)
