Timpul nu sta dupa noi

Va propun un exercitiu care s-a mai facut. Intocmiti o lista cu ilustrii anonimi care au populat somnolent diversele academii si una cu „vieti paralele”, cu contemporani de veritabira valoare ai celor care nu au avut privilegiul de a ocupa fotoliile respective.
Nu e un apel la insubordonare civica, ci doar o reflectie resemnata, cu gust de migdale amare. Printre filologii situati – in virtutea unei carturarii de veche extractie – raspar fata de cele doua edicte academice de la inceputul anilor ’90 (privind grafia cu a) se numara Adrian Damsescu, hispanist brasovean cu preocupari serioase in domeniul lingvisficii romanice si al etimologiei, autor, printre altele, al unui interesant studiu referitor la corespondentele lingvisfice si etnografice romano-berbere.
In volumul de fata, el ne propune o alta literatura, o poezie a altor vremi, cu parfum interbelic, impregnata de acribia romanistului, de capacitatea de formulare aforistica a unui Cincinnat Pavelescu si de umorul subtil al lui Pastorel. – Vlad Macri