Timpul… un zid: poezie

Daca lumile magice ale zinelor florilor ar avea si biblioteci atunci, pe raftul cu volume de poezie, cartea Mariei Marin ar fi dintre cele mai citite. Pura si plina de candoare, impodobita cu roua emotiilor, mijind mugurii intrebarilor, intinzand lujeri fragili pana departe, in nostalgii marine sau in melancoliile cerului, batand cu parfumu-i delicat la portile inimilor impietrite, asumandu-si misiunea de a insenina lumea, poezia Mariei Marin este un clinchet argintiu cu insertii mitice, cu discrete reverberatii celtice, cu pendulari dinspre copilaria pierduta a lumii inspre cenusiul cotidian, cautand spre sacru precum navigatorii spre Steaua Polara.
Inocenta si credinta trec dincolo de orice zid. O poezie ca un vitraliu prin care se cern intelesuri si taine din alte lumi.
– Andrea H. Hedes Frunza aleasa Am nevoie de frunza aceea aleasa, nestrivita de talpa rece si grea, de-ntunericul lasat peste ea ca un varf de lance intoarsa.
Am nevoie de verdele crud, de-un vazduh mai albastru, curat, sa respir, sa nu fiu tulburat in mireasma pamantului ud. De un semn am nevoie, de-acolo, din Cer si de-o inima noua, necuprinsa de dor inainte de toate, am nevoie sa mor pe o frunza aleasa, si-n iubire sa pier.