Renuntand la podoabele stilistice din volumele anterioare, la un limbaj ornamental, remarcat si de Horia Badescu, autorul practica in aceasta noua culegere un lirism al dialogului firesc, purtat parca intre doi apropiati, castigand astfel in firesc si in simplitate.Versurile sunt pentru Marius Zubac, intr-un fel, si o cale de a-si descoperi identitatea sufleteasca, eul profund, care de multe ori se confunda cu cel poetic. – Adrian Popescu
