Transparenta

„Transparenta” a lui Radu Vancu e una dintre acele cărți care te fac să te gândești, dar în același timp te și prind, ca o poveste cu personaje pe care nu vrei să le lași să plece. Îți intră adânc în suflet, cu frumusețea ei sinceră și cu întrebările pe care le lasă în urmă, fără să-ți dea răspunsuri clare, dar te lasă să le regândești în voie. În centrul poveștii sunt doi îndrăgostiți, Mega și R., care trăiesc într-un București și într-un Sibiu de la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, vremuri marcate de incertitudine și o luptă continuă pentru a face sens dintr-o realitate destul de complicată.

Cartea se joacă cumva pe două planuri: unul unde iubirea lor se construiește și se întărește în fața unui peisaj social umbrit de corupție, schemere falimentare și o societate aproape ruptă în două. Și unui altul, cel al căutării de frumos, de speranță și, poate, de salvare prin frumusețea literaturii. Radu Vancu reușește să transforme aceste întrebări aproape filozofice despre puterea artei și iubirii în povești simple, dar profund pline de semnificație, ca și cum ne-ar fi spus „uite, asta-i viața, și e frumoasă și chinuitoare în același timp”.

Ce-i face pe cititori să se atașeze atât de tare de aceste personaje e modul în care autorul pictează mediul. Sibiu, cu toate contrasturile lui – splendoare și mizerie – devine un simbol pentru o Românie în plină metamorfoză, o țară care încearcă să își revitalizeze sufletul din cenușa autodezvoltării și a corupției. E o țară aflată în autoimagine și în nesiguranță, o imagine pe care Vancu o transpune perfect în vocea personajelor sale, în gândurile și luptele lor.

Ce mi-a plăcut enorm e felul în care acesta împletește povestea de lovește cu un eseu despre frumusețe și speranță. Cartea devine astfel nu doar o relatare despre dragoste, ci și o pledoarie pentru cum ar putea arăta salvarea, dacă ne deschidem ochii și inima către arte, către frumusețea în toate formele ei. Într-un fel, „Transparenta” e un memento al faptului că literatura și iubirea sunt armele cele mai puternice atunci când lumea vrea să se afunde în întuneric, dar și o invitație de a privi spre lumină chiar și în cele mai grele vremuri.

Prietenos, sincer, uneori chiar poetic, romanul ăsta a fost pentru mine o întâlnire cu un Radu Vancu mai aproape de suflet, un scriitor care ne amintește că adevărata frumusețe stă în sinceritate și în capacitatea de a găsi, chiar și în momentele cele mai întunecate, o rază de lumină și speranță. E o carte care te așază într-o stare de reflecție, dar și de relaxare, și o recomand cu încredere oricui vrea să pună pe nebenterea lui o poveste sinceră despre iubire și despre puterea artei în fața destinului crud al realității.”