Traversand prezentul

Am citit cu mare interes „Traversând prezentul” de Emanuel Copilaș și, pe măsură ce am răsfoit paginile, mi-am dat seama că autorul are ceva important de spus despre lumea în care trăim. El nu scrie doar pentru a da informații, ci ne provoacă să ne uităm cu atenție la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, la modul în care trecutul și prezentul se întâlnesc și influențează viitorul. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult e felul în care el face conexiuni între povești, idei și realități dure, încât totul pare să devină un puzzle complex, dar ușor de urmărit.

Din primele rânduri, cartea se axează pe ideea că, în lumea postcomunistă, capitalul străin și-a jucat propriul său rol, aproape ca un personaj dintr-un basm. Emanuel Copilaș face o comparație interesantă între acest capital și Făt-Frumos – un personaj din povești, care vine din depărtări, distruge un zmeu simbolic al comunismului și pleacă cu profitul. Este o imagine puternică, care ne face să reflectăm asupra acțiunilor noastre și asupra felului în care externalizăm responsabilitatea în fața problemelor noastre. Autorul nu ezită să arate că, în ciuda așteptărilor noastre, capitalul străin nu s-a implicat niciodată să construiască o societate dezvoltată, ci mai degrabă a fost folosit pentru a ne construi propriile capitalismuri în limite mai mult sau mai puțin fragile.

Ceea ce m-a impresionat e modul sincer în care Emanuel vorbește despre realitatea noastră, despre ruptura care există între normalitatea și solidaritatea așa-zisă și ceea ce, de fapt, se întâmplă sub suprafață. Autorul pare să ne spună că nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de vorbele frumoase sau de promisiunile goale. În lumea post-COVID, tot ce am construit s-a prăbușit, lăsând în urmă un spațiu între ceea ce ne dorim și ceea ce trăim efectiv. Se vorbește despre normalitate, despre solidaritate, dar, în realitate, totul pare să fie împărțit după criterii de clasă sau rasă, unde cele mai simple idei de echitate și dreptate devin doar iluzii în contextul unei societăți tot mai inegale.

Ce mi-a rămas în minte e imaginea unui univers tot mai dezechilibrat, unde criza epidemiologică, economică și climatică se suprapun și nu dau semne că s-ar îndrepta vreodată. În schimb, totul devine mai complicat, mai nedrept și mai presărat cu precaritate. Emanuel ne provoacă să ne gândim dacă nu cumva am ajuns într-un punct în care trebuie să regândim întreg sistemul, dacă vreun sistem mai bun poate fi construit sau dacă vom fi doar niște spectatori pășiți în același roman al dezechilibrului global. În cele din urmă, cartea lui ne invită să nu mai privim lumea cu ochi naivi, ci să ne asumăm rolul de cetățeni care trebuie să înțeleagă, să critice și, poate, să schimbe ceva în acest prezent complicat.