Trei femei, cu mine, patru

Nu știu cum vi se par vouă cărțile românești recente, dar dacă e să spun sincer, Trei femei, cu mine, patru de Hanna Bota aduce ceva diferit, ceva care te face să te gândești și să simți. Mi-a plăcut de la început felul în care autoarea reușește să povestească, fără să cadă în clișee și fără să te plictisești cu detalii inutile. Are o bucurie a limbajului simplu, dar plin de sens, și o sinceritate în exprimare, ca un chat cu o prietenă veche despre momente importante ale vieții.

Așa cum spune și Razvan Voncu, această carte are o poveste de transmis, și se vede de la distanță că Hanna Bota nu scrie doar ca să umple pagini, ci pentru a spune ceva cu adevărat important. E ca un prieten bun care îți povestește întâmplările lui, dar și gândurile ascunse în spatele fiecărei experiențe. Personajele sunt bine conturate, iar povestea lor prinde contur pe măsură ce înaintezi în lectură, te face să vrei să știi mai mult și să afli ce se întâmplă cu ele la final.

Ce mi-a plăcut cel mai mult e modul în care autoarea reușește să combine aspectele morale cu cele cotidiene, fără să devină moralizatoare. E ca și cum te-ai întâlni cu unele dintre prietenele tale, sau chiar cu tine însuți, în fața unei povești de viață foarte reale și foarte sincere. E o carte care nu strălucește pentru efecte teatrale, ci pentru faptul că te atinge acolo unde e nevoie — în suflet și în minte.

Înghesuiala între personaje, cu rough-urile și vulnerabilitățile lor, face ca această carte să fie un fel de oglindă a societății noastre. Hanna Bota știe să nu se piardă în detalii simple, dar reușește să creeze un univers complex, plin de nuanțe. Ceva asemănător cu minimalismul literar, dar foarte uman și cu un mesaj clar, pe care nu-l poți ignora. E ca o conversație sinceră, care te face să te gândești la propria ta poveste, la alegerile pe care le-ai făcut și la cele pe care le vei face în continuare.

Per total, Trei femei, cu mine, patru nu e doar o simplă lectură, ci o experiență. O poveste care îți rămâne în minte, o oglindă în care ai vrea uneori să te prindă, ca să-ți amintești să fii sincer cu tine și cu ceilalți. Hanna Bota reușește să ofere nu doar o carte bine scrisă, ci o lecție subtilă despre curaj, despre alegeri și despre ceea ce înseamnă cu adevărat să fii om. Și, pentru mine cel puțin, asta contează cel mai mult.”