Tristetea tancurilor

Tristetea tancurilor este o poveste de dragoste. Tancurile din acest roman nu vor trage niciun obuz, nu vor participa la nicio batalie.
Mai mult chiar, aceste tancuri imaginare sunt vechi, ruginite, scartaie din incheieturi, se tarasc jalnic prin noroi. In schimb, uruitul lor si zanganitul senilelor sunt infricosatoare.
Ele ne vor insoti pe parcursul povestirii, amintindu-ne ca dragostea este o intreprindere complicata, adesea primejdioasa si intotdeauna riscanta, pentru care noi nu suntem pregatiti. O idila intre doi tineri, aflati la trecerea peste pragul copilariei, infloreste intr-unul din cartierele asa-zise „romantice” ale Bucurestiului, prin anii ’60.
Cartierul este descris in mod partinitor; autorul are nostalgii care orbesc realitatea adeseori urata a vremurilor, scotand in evidenta farmecul cladirilor interbelice, parfumul teilor ce brazdeaza artera principala, umorul, bucuria si tristetea oamenilor, pitorescul micilor comercianti ambulanti. Imaginile se imbina parca spre a crea un fundal idilic, pe care tineretea si sperantele se desfasoara intr-o perfecta ambianta.
Vise! Viata isi urmeaza cursul.
Au loc despartiri, lacrimi si dezamagiri. Frustrarile proprii regimului politic totalitar nu intarzie.
Adaptarea in scopul supravietuirii urmeaza, dar, odata cu ea, calitatea vietii devine mai cenusie. Unii se supun, altii decid sa se rupa de tara si sa-si riste norocul, undeva, dincolo…
Se produce ruptura. Apoi, fiecare isi urmeaza soarta.
Cei ramasi vor trece prin crize de tot felul. Le va fi frig, foame, vor naviga printre daramaturile unui cutremur devastator si vor imbatrani prea devreme.
Vor gasi un refugiu in sex. Un sex lipsit de dragoste, un inlocuitor al acesteia, o fericire virtuala de cateva minute.
Cei plecati vor fi, poate, stapani pe viata lor. Vor incerca sa puna ordine intr-o societate necunoscuta si, chiar daca vor reusi, bucuria le va fi incompleta.
Tancurile ii vor insoti si vor trece cu ei toate serpentinele vietii. Ele le vor aminti mereu de dragostea pierduta, de dezradacinare, in general.
Cei plecati vor putea oare sa uite? Vor incerca macar sa uite?
Calarind acum in lumea larga pe cai mari, vor fi ei capabili sa-si indemne armasarii inapoi, spre lumea pe care au parasit-o odinioara? Dragostea scursa de-a lungul urmelor lasate de senilele tancurilor in noroi va putea fi oblojita cu licoarea uitarii?
Numai tancurile, in tristetea lor, vor dezlega enigma.