Ulita copilariei. In casa bunicilor

Ulita copilariei reprezinta un moment de maturizare a scriitorului, aflat acum in posesia formulei sale literare. Orchestratia uimitor de bine stapanita, echilibrul de forte, sobrietatea alaturata jocului cand gratios, cand grammatic, cand grav, al variatiunilor, revenirea la laitmotive, sunt numai cateva din trasaturile acestei creatii poematice, sustinand un lyrism authentic.
-Silvia Tomus In casa bunicilor este popasul unui om trecut de patruzeci de ani in amintirea ninsa, alba a copilariei, alaturi de doi bunici fermecatori. […] Pe apa amintirii scriitorul navigheaza furat de sentimente, retraind cand cu duiosie, cand cu haz persecutiile bunicii Elencu, creionata contrastant alaturi de bunicul generos, bland, darnic.
Tonul evocarilor este catifelat si cald, adesea strunit de ironie, ceea ce face ca duiosia sa nu se transforme in dulcegarie. -Eugenia Tudor „La raspantia de unde se desparte copilaria de tinerete”, de acolo isi culege dl Ionel Teodoreanu tesatura povestirilor sale.
Amintiri insorite, lacrimi, melancolie, ravasite si ciudate tulburari in sufletulunui adolescent. Iar frazele scuturate de prozaism le dau infatisare de poem.
Nu sunt singurul care socotesc Ulita copilariei cea mai buna carte publicata dupa Padurea spanzuratilor. Ne rascoleste cartea aceasta intreaga noastra fiitaa, caci intr-insa se indeplinesc crize sufletesti prin care am trecut cu totii side care toti ne simtim legati.
Cine, de pilda, n-a zambit in Bunicii amintindu-si de cele dintai versuri scrise cu incredere copilareasca -, cine n-a lacrimat in Ulita copilariei – ducandu-se cu gandul indaratla vreo ulicioara pustie, la mortii dragi sau la vreun zarzar uscat, bucuria si viata copilariei noastre? Sau care cititor n-a ramas pe ganduri cu Vacanta cea mare – dragoste aprinsa si neimpartasita, urmata de searbadul internat, cu Directorul sever si cu „pletele” retezate?
Si cine n-a tacut indelung, visand la intaii fiori ai unei patimi necunoscute inca in sufletul feciorelnic, intorcand pagina alba dupa Cel din urmabasm? Si atmosfera aceasta invaluie subiecte simple; mai mult pretexte de a culege cateva raze din potopul de soare al adolescentei.
O anumita adolescenta insa, zmeul si scaldatul pe furis al lui Creanga au trecut. Nu mai e harjoana, nu mai e veselia de altadata; acum baiatul citeste si viseaza mult, nestiind ce vrea, nestiind ce-i lipseste si neintelegand de ce e trist.
– Mircea Eliade Pe atunci silueta argintie, usoara a bunicului, asemanator unui sfant, impunea nepotului respect, ca de altfel si maruntica bunica cicalitoare, plina de artag, nemultumita de toate, si rastindu-se la nepotul care umbla cu capul in nori si nu se pricepea la nimic decat sa fie „nepot la bunici“. Rastimpul unei ierni petrecute in casa cu miresme de rasina, cu un motan caruia nu-I placeau soarecii, protejat al bunicului – si cu tic-tacul ceasornicului, este evocata pios, ca in fata unei cripte.
[…]In casa bunicilor copiii „degera de urat”, fiindca strasnicia bunicii ii tintuieste cu ochi aspri. Aluzia labunica Elencu (cea care se trage din neam de grec) e comentata cu un simplism savuros de cei trei scolari-nepoti.
[…] Sub aparenta ei asprime, e buna la suflet, iubindu-si nepotul. Otarita, pusa pe cearta, persecuand fara deosebire blandetea bunicului, lenea motanului sau aiureala nu mai putin lenesa a nepotului, care fumeaza pe ascuns, e de fapt o femeie buna, ascutita la minte, cu vorba usturatoare, ironica, dar o bunica asa ca toate bunicile.
-Eugenia Tudor