Ultra Marin

Ultra Marin ne poarta într-o poveste care pare să fie despre o desprindere de tot ceea ce înseamnă stabilitate și familiaritate. Marin Bucea e un tip obișnuit, dintr-un oraș obișnuit, Bals, care trăiește pe repede înainte în întregul deceniu al nostru, cel al mileniului nou. Dar viața lui devine tot mai dezorientantă, tot mai lipsită de sens, pășind din ce în ce mai departe de casa lui, ca și cum nu mai avea nimic care să-l țină înapoi. Ajuns pe tărâmurile Pacificului, viața lui devine și mai amestecată, plină de iluzii, dar și de deziluzii.

Întâlnim un personaj care pare să fie într-o criză existențială, încercând să se forțeze să se adapteze unei situații care pare de-a dreptul sci-fi: în loc să fie un simplu muncitor sau navigator, Marin devine paznic pe un cargobot controlat de inteligența artificială. E ca și cum viața i-a tras o palmă, scoțându-l din zona de confort și aruncându-l într-un viitor deja aici. Această trecere devine metafora pentru o trezire la realitate, dar și pentru o luptă între uman și tehnologie, între ceea ce înseamnă cu adevărat să fii viu și ceea ce înseamnă ca totul să fie controlat de mașini.

Ce mi-a plăcut foarte mult e modul în care autorul drag Dragos C. Costache reușește să creeze o atmosferă aproape palpabilă, să te facă să te simți acolo, pe navele alea automate, pe plajele îndepărtate și în capul personajului care se tot zbate între versiunea lui de dinainte și cea de acum. E o poveste despre singurătate, despre o luptă interioară, despre dorința de a găsi ceva real în mijlocul unui univers tot mai digitalizat. Mi s-a părut foarte umană, chiar dacă are note de science fiction, pentru că, în esență, vorbește despre noi, despre vremurile în care trăim, despre cum ne raportăm la tehnologie și la propria noastră identitate.

Toate aceste elemente fac din Ultra Marin o lectură captivantă, care te pune pe gânduri, fără să fie prea complicată. E o combinație frumoasă între un rătăcitor modern și o critică subtilă a societății noastre, dar spusă cu câteva cuvinte simple, ca la o poveste spusă la ceai sau la o seară cu prietenii. Mi-a plăcut foarte mult cum autorul reușește să păstreze un echilibru între introspecție și acțiune, între real și imaginar, și să-ți lase libertatea de a interpreta cărțile și personajele după gustul tău. În final, Ultra Marin nu e doar o poveste despre un om și o navă, ci despre toate întrebările pe care ni le punem despre noi înșine și despre lumea în care trăim, într-un mod care te face să te gândești mult după ce termini de citit.