Umbrele toamnei

Vasile Chifor stie ce este si cum se face romanul, ceea ce se observa in strategia fictionalizarii dosarului existential intr-o constructie epica insolita, pe cat de imprevizibila pe cat de elaborata, al carei autor este preocupat mai putin de-a asigura transparenta substantei epice, ci de a o incifra intr-atat incat sa nu mai fie cu putinta distinctia dintre fictiv si nonfictiv, intre logic si aleatoriu. Pentru eroii romanului, ca si pentru autor, viata nu se incadreaza in tipare prestabilite, iar destinul unui om nu poate fi nici programat, nici dirijat, unica lui lege fiind hazardul, intamplarea…
Naratiunea este secventializata in „trepte”, scenele epice propriu-zise alterneaza cu evocari, meditatii, monologuri, dialoguri socratice, totul fiind caligrafiat cu minutie de artizan. O doza de mister si inexplicabil se strecoara, astfel, in pliurile textului, incetosandu-i contururile…
Scriind romanul, Vasile Chifor nu s-a gandit nici la succesul ieftin, nici la cititorul de duzina, cu atat mai putin la succesul comercial… Autorul si-a asumat riscul de a-si proiecta un cititor de elita, apt sa dezlege volutele scriiturii si sa perceapa densa ideatie a textului.
La o mai nobila satisfactie decat aceea de a incita lectura nu poate ravni un prozator cu darul si mestesugul de a scrie. – Ilie Gutan: Un prozator de autentic talent, in revista Saeculum , Serie noua, Anul III(V), Nr.
2 (18) 2004