Un glas care te cheama

„Un glas care te cheamă” scris de Gheorghe Calciu e ca o convorbire caldă cu un prieten apropiat, nu o carte încărcată de teorie sau formalități. Ai în mână un album, o colecție de imagini și cuvinte pline de suflet, create la mănăstirea Diaconesti, și are o minunată tentă de dialog în trei limbi: română, engleză și greacă. Mi-a plăcut foarte mult această idee de a face cunoscută viața și învățătura părintelui Gheorghe Calciu printr-o formă atât de simplă, dar atât de profundă. Ce mi-a rămas în suflet peste tot a fost modul în care autorul revine mereu la iubire și la credință. Cartea pare, cumva, o mărturie de iubire necondiționată și de speranță, chiar și în cele mai grele momente. În paginile astea, Gheorghe Calciu nu te face doar să-l știi, ci te invită să simți ce înseamnă adevărata iubire — nu egoistă, ci iubirea cu tot ce are ea mai frumos: devotament, dăruire, curaj. Nu e vorba despre iubirea-pasiune, în sensul efemer, ci despre ceea ce rămâne pentru totdeauna, despre iubirea-caritate, ce ne face să ne simțim conectați unii cu alții și cu Dumnezeu. Un lucru mi-a plăcut în mod special — fragilitatea și sinceritatea discursului său. Parcă tu vorbești cu el, și nu doar citind o carte. De cele mai multe ori, paginile astea te fac să te gândești la propria ta înțelepciune și la valorile pe care le ai sau pe care le-ai putea avea mai mult. Gheorghe Calciu e ca acea lumină caldă care te îndeamnă la reflecție, la iubire și la încredere. Și într-un fel, devine și un ghid, un îndrumător al sufletului tău, chiar dacă nu-ți spune direct ce și cum să faci, ci doar te învăluie cu vorbe pline de înțelepciune duhovnicească și de iubire nepieritoare. Mi-a plăcut enorm că totul e spus cu sinceritate și fără artificii, ca o mărturie vie a credinței și a iubirii care pot vindeca orice rănire. E o carte pe care o simți mai mult decât o citești, plină de emoție, de învățături și de speranță, și care îți aduce mereu aminte că, în ciuda tuturor încercărilor vieții, iubirea adevărată nu moare niciodată.