Un trup. Doar lumina

Aurel Udeanu propune mai ales o poezie „de cap”, o poezie livreasca. E cert ca, de la Camil Petrescu…, imaginatia…intelectualului este mai presus de orice „blestem al pamantului” rebrenian.
Poezia lui…documenteaza cu talent si cu subtilitate despre asta…Aurel Udeanu isi cunoaste dimensiunea talentului si il dramuieste bine …sub pretextul postmodern ca totul s-a scris si trebuie doar reinterpretat. Omul are finete…si…inteligent…poetul stie sa se dezbrace de hlamida memoriei culturale.
Udeanu poate fi el insusi aratand ca poseda (un) sange …acolo unde trebuie. As zice despre autor, in limbajul epocii: un tip super.
– Horia Garbea Format in umbra marilor prozatori din scoala de la Targoviste (Radu Petrescu, M. H.
Simionescu, C. Olareanu), Aurel Udeanu va accepta, la modul cioranian, utopia salvarii prin poezie care poate sustine tentation d’exister .
Drept urmare, opteaza pentru exprimarea lirica… In poezia lui Udeanu, raportarea omului la Dumnezeu implica doar reminescente de religiozitate, intrucat este abordata din perspectiva ontologica.
El sau Cel ce te-a trimis in existenta apare astfel umanizat, dar ramane la fel de intangibil si surd in fata plansului utopic al omului-poet care vrea sa-si redobandeasca, dupa intensele trairi din existenta-infern, conditia adamica dinaintea Caderii. Autorul a reusit sa-si contureze timbrul personal prin asimilari organice si delimitari laborioase, forand in adancime problematica existentiala a pendularii dintre nastere si moarte si a relatiei cu dumnezeirea.
Maturitatea artistica demonstrata il arata apt pentru alte experiente revelatoare. – Nicolae Oprea