Categorii: Uncategorized

Universul valoric al profesorului

Universul valoric al profesorului. O incursiune In aceste vremuri, ca, de altfel, in orice moment istoric al tatonarilor social-institutionale a cailor de urmat, cand educatia este considerata, de catre unii, mai importanta ca oricand sau, de catre altii, mai neputincioasa ca niciodata, era inevitabil sa nu ne ocupam de locul si de semnificatia profesorului.
Volumul isi propune o calatorie in (sub)straturile valorilor, convingerilor si credintele lui. Valorile raman „inima” filosofiei educatiei, iar formarea initiala si continua a profesorilor nu poate sa faca abstractie de ele.
Practicarea sistematica a autoreflexivitatii axiologice poate contribui, in buna masura, la evolutia holista a profesorului. In concluzie, profesorul nu poate fiinta si actiona in afara valorilor.
Esential este, credem, ca el sa isi cultive, cum stie mai bine si in mod continuu, cele mai alese valori ale umanitatii, intru slujirea inocentei universului copilariei si intru sustinerea cresterii tinerelor generatii in spiritul valorilor de Adevar, Bine, Frumos si Sacru. – Autorii Din Cuprins: • Valorile.
Statut, functii, tipuri. Procesul de internalizare a valorilor • O posibila incercare de deslusire a universului axiologic al profesorului • Un posibil model al profilului axiologic al profesorului

Share

Ce a fost Pompeii?

Care informatii sunt adevarate? • O destinatie estivala in Imperiul Roma •Un oras ingropat timp… Vezi produsul >>

3 zile în urmă

Bunico, povesteste-mi despre tine

Cadoul care se daruieste de doua ori si se foloseste generatii intregi. Cartea este pe… Vezi produsul >>

3 zile în urmă

Legende si povestiri istorice

Patruzeci de povestiri istorice pline de har si invataturi se adreseaza in primul rand elevilor… Vezi produsul >>

3 zile în urmă

Pachet 4 carti: Paffi

Pachetul contine titlurile: • Paffi. Puiul de dragon la scoala(28 pagini) •Paffi. Puiul de dragon… Vezi produsul >>

3 zile în urmă

Pachet 5 carti: Charles Dickens

Pachetul contine titlurile: • Poveste de Craciun(96 pagini) • Oliver Twist (96 pagini) • Vechiul… Vezi produsul >>

3 zile în urmă

Disney. A venit Craciunul! Aventuri cu autocolante 2 ani

Descopera micile aventuri din aceasta carticica distractiva. Cauta si gaseste autocolantele lipsa de la fiecare… Vezi produsul >>

3 zile în urmă