Dintre poetii basarabeni care isi publicau, in 1974-1975, primele carti in colectia „Debut” a Editurii Cartea Moldoveneasca (Genealogie de Vasile Romanciuc este al treilea volum din serie) si pentru care metafora devenise o forma de libertate a exprimarii poetice, putini sunt cei care reusesc sa mentina imaginea metaforica in limitele firescului si sa nu deplaseze accentul de pe „semantica” pe „stilistica”. La fel cum putini sunt si cei care mai pot sa readuca lirismul in albia lui fireasca dupa intensa perioada a poeziei renasterii nationale din anii 1989-1991.
Vasile Romanciuc este printre (foarte) putinii saptezecisti basarabeni pentru care, in jumatate de secol de poezie, echilibrul – in felul de exprimare artistica, precum si in atitudinea civica – a devenit necesitate primordiala. Fie ca scrie poeme de dragoste, fie ca (re)citeste proverbele, fie ca isi exprima deceptiile provocate de nedreptatile si promiscuitatea lumii din care face parte, el ramane un poet pe cat de sensibil, pe atat de profund.
Imaginile din textele sale, elaborate cu multa grija pentru cuvantul scris si cu multa incredere in relevanta a ceea ce ramane nespus impresioneaza prin inedit, bucura prin frumusete, bulverseaza prin adevarul pe care il transmit. Un poet de o rara sensibilitate.
O poezie de o aleasa eleganta. – Lucia Turcanu
