Intr-o lume in care mereu pierzi pe cate cineva, lucru trist, peste care „treci cu vederea”, o lume in care valorile sunt in miezul lor pervertite (Muste se vad in opal), mai ai totusi destul elan (vant in aripa) pentru a reinvia chipul „celor ce te-au facut candva sa surazi”, chiar daca e vorba de amintiri vagi ca fumul tigarii, carora le supravietuiesti, poate chiar prin actul de a scrie. Dar mustele care se vad in opal nu ar putea fi noroiul si mucegaiul din care artistul creeaza o noua valoare?
[fragment din Argument]

