Vantureasa de plastic

Vantureasa de plastic. Editie revazuta si adaugita Pana la urma, ce este Vantureasa lui Marius Chivu altceva decat poezie de dragoste?
Multi au vazut in carte numai ce se vede imediat, accidentul cerebral teribil, tuburile de perfuzie, chingile, trepanarea si copcile, agonia langa patul bolnavei, afazia, baiguielile, spitalul, capela cu lumanarile, mizeria corpului paralizat. Pentru mine e limpede ca «subiectul» atroce, neobisnuit, impresionant in sine al volumului n-a fost decat elementul sau declansator si cutia sa de rezonanta.
Cartea este, de fapt, o marturie despre dragostea fara limite, sau dincolo de limite, a unui barbat tanar pentru o femeie numita Lidia, care se-ntampla sa fie mama lui. Putem da la o parte toata recuzita spitalului si-a suferintei: dragostea ramane.
Caci, dincolo de atrocitate, avem in Vantureasa scene de tandrete, joaca, rasete nebune, cuvinte soptite-mpreuna, amintiri distruse si recompuse prin puterea legaturii (la propriu ombilicale) dintre doua fiinte care se iubesc si care-si inverseaza, peste decenii, rolurile, mama devenind fetita fiului ei. Frazarea in sine e una dintre marile calitati ale cartii.
Nu mi s-a intamplat prea des sa citesc o carte de versuri atat de retinuta, de sobra, de pura in formulari. Impresia de autentic, de emotie vie, dar stoica, e imediata si coplesitoare.
Doar din loc in loc cateva poeme sparg printr-o imagerie surrealista sau expresionista aceasta scriitura simpla, meditativa, care se extinde asupra intregii vieti a personajului care vorbeste. Confruntata cu urgenta nenorocirii, viata explodeaza in mii de tandari si-n cele din urma in cenusiu si insignifianta.
Lidia este urgenta, iar revelatia cartii este ca ea a fost urgenta dintotdeauna, din primele clipe ale mamei si fiului impreuna. Vantureasa este una dintre cele mai memorabile carti din noua poezie romaneasca.
O poezie a sinceritatii, a emotiei si a libertatii interioare fara compromisuri. – Mircea Cartarescu Ilustratii de Dan Stanciu