Vederea celui mai bun pastrator

Vederea celui mai bun pastrator e o poezie care te poartă într-o călătorie printre gânduri și vise, dar și printre realități dure, aproape apocaliptice. Ella Leynard reușește să combine sensibilitatea unei poezii delicate cu dorința de a spune adevăruri crude despre lumea în care trăim. Îți simți, încă de la început, sufletul încărcat de imaginea pescarusilor, a tipetului lor, ca o metaforă pentru jocul între bucurie și tristețe, între salutarul zilei de vară și strigătul care anunță ceva mai profund, o nevoie de a fi înțeles și auzit.

Apoi, se face trecerea către București, un oraș care pare fost odată plin de viață și culoare, dar acum aproape rănit, plin de fantome ale trecutului. În descrierea orașului, Leynard ne face să vedem o lume abandonată, un loc unde casele lacrimează ferestrele scoase și colosii de beton domină un peisaj fără șanse de întoarcere. Totul pare să fie o metaforă pentru starea inimilor noastre, pentru orașe și oameni care, poate, s-au pierdut în așteptarea unui final mai bun. În aceste imagini, ea pare să ne întrebe dacă poate există ceva mai profund în zgomotul pescarusilor, un mesaj pe care încă nu l-am descifrat.

Poetry of Ella Leynard e, în același timp, o încercare de a găsi echilibrul între două lumi: cea sensibilă, fragedă și visătoare, și cea critică, care vrea să analizeze și să înțeleagă. Această joacă de contrapuncte o face pe ea să scrie cu forță și delicatețe în același timp. În versurile sale, se simte un tumult interior, o dorință de a descoperi ceva profund, dar și o frustrare a lipsei de răspunsuri. Dream-ul de a fi singur, de a fi înțeles, devine o temă recurentă, dar ea reușește să trateze toate aceste teme cu maturitate și o sinceritate rară în poezie.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte e, de fapt, echilibrul pe care Ella Leynard îl prinde între pasiunile sale lirice și nevoia de a fi rațională. Se simte clar că nu s-a lăsat purtată doar de emoție, ci a și rânduit cu grijă fiecare cuvânt, fiecare imagine. În felul acesta, poezia devine o experiență intensă, dar și matură. În final, după ce o citești, rămâi cu senzația că ai fost martor la o poezie sinceră, plină de umbre și lumină, o poezie care se joacă cu percepția noastră și ne provoacă să ne întrebăm dacă, poate, în lumea aceasta plină de zgomote și buruieni, mai există și adevăr, și frumusețe, și… poate, chiar salvare.