Viata ca o gluma proasta

Viata ca o gluma proasta. Arta ratarii liber consimtite Din timpul serviciului militar obligatoriu si pana la retragerea voita din viata profesionala si sociala, calcam pe urmele lui Paul, protagonistul romanului de fata, urme lasate atat in propria geografie interioara, cat si in cea a apropiatilor – familie, prieteni, partenere – si a colaboratorilor.
Tragem cu urechea la conversatiile sale sau ale celor din jurul lui, il insotim in calatorii, parcurgem jurnale si e-mailuri, ii scotocim in ganduri vreme de mai bine de treizeci de ani. O reconstructie minutioasa, in fond, a unei vieti care are toate premisele pentru succes, dar care il rateaza constient si magistral.
„Da, sunt un iremediabil rational sentimental – sau invers, nu are nicio importanta”, spune Paul, personajul central din Viata ca o gluma proasta , roman construit antitetic din livresc si oralitate frusta, tragedie si bascalie, duritate si nostalgii, substanta stiintei si substanta artei. Inchipuiti-va un cantec al lui Jacques Brel care se transforma pe nesimtite intr-un cantec al lui Georges Brassens si viceversa, iar cantecele sunt interpretate pe rand de fiecare personaj, intr-un sir de dialoguri, monologuri, schimburi de mesaje, fragmente de jurnal, condensand peste treizeci de ani de soarta colectiva si individuala: asa suna romanul lui Liviu Ornea.
Despre ratare, ar fi, poate, vorba, dar „ratare” e un cuvant prea ingust, sau mai curand despre prabusire, numai ca e o prabusire lucida, autoironica. La urma, nici nu stii cui sa-i dai dreptate: lui Brel sau lui Brassens?
Liviu Ornea e prea inteligent ca sa impuna verdicte. – Vlad Zografi Primul roman al scriitorului, matematicianului, eseistului si traducatorului Liviu Ornea este o carte desavarsita despre esec.
Paul, cel a carui viata e ca o gluma proasta, un intelectual de familie buna, fizician seducator, nu franeaza nicio clipa in timpul lungii sale prabusiri, ba dimpotriva, accelereaza pe ici, pe colo, indepartand oamenii care graviteaza in jurul sau si asezonandu-si zilele cu alcool, mult alcool. Dupa Viitorul anterior , iata inca un volum splendid, care se citeste cu un nod in gat, chiar daca nu totul este apasator, chiar daca livrescul ori referintele culturale si stiintifice te provoaca, chiar daca umorul tasneste la fiecare pas.
– Eli Badica, coordonatoarea colectiei n’autor