Viata ca o prada

Romanul biografic a fost conceput sub forma unui atipic jurnal de creatie in care viata se confunda cu literatura, dar viata nu are alt scop decat acela de a fi transfigurata prin fictiune. Acest fapt este amplificat de cei doi „timpi” narativi in functie de care este ordonata scrierea: rememorarea evenimentelor biografice, in ordine mai mult sau mai putin cronologica, marcand un timp al „trairii” de odinioara intrerupta de scene desfasurate intr-un prezent al actiunii.
Asa cum am afirmat anterior, timpul „trairii” si timpul prezent al actiunii se confunda, astfel, cu timpul fictiunii. Editia de referinta pentru Viata ca o prada , rezultat al lucrului acribic pe text.
Studiul Oanei Soare este o cercetare nu doar documentata, ci si deschizatoare de piste de interpretare pentru proza lui Preda si pentru literatura cu mize autobiografice in general. In romanul Viata ca o prada , Marin Preda da una dintre operele majore ale prozei autobiografice din literatura romana, o confesiune nimbata de o lumina tremuratoare pentru ca trairea vietii ca dar nu exclude neajunsul, indoiala sau sentimentul, adesea obscur, al unei primejdii.
Nu intamplator, scrierea apare in 1977, dupa romanele din seria Morometilor: Morometii I si II , Delirul si Marele singuratic . Prin Viata ca o prada se incheie, un ciclu: dupa romanele unei lumi cu eroii sai speciali, avem, in final, si romanul autorului lor.
– Oana Soare Viata ca o prada este o scriere hibrid, aflata la intersectia dintre biografie si fictiune, una dintre cele mai reusite creatii din literatura romana. Este un roman memorialistic sau un roman biografic si totodata, asa cum a observat critica inca de la aparitia scrierii, un foarte special jurnal de creatie.
In acest sens, putem vorbi de o biografie spirituala reordonata retrospectiv, din perspectiva semnificatiei ei majore (scrierea romanului Morometii ), dublata de un roman eseistic, in sensul ca putinele (dar esentialele) elemente biografice selectate, sunt toate disecate, invaluite in meandrele interogative ale unui stil reflexiv pentru a li se descoperi resorturile si consecintele nebanuite. – Oana Soare Ca Viata ca o prada constituie romanul unei vocatii scriitoricesti este indiscutabil; dar este tot atat de adevarat ca este si aventura unei constiinte – procesul formarii constiintei, iar aceasta se intreaba si ne intreaba: Cum traim?
De ce traim astfel? Cum sa traim?
Un mare scriitor – cu atat mai mult un scriitor national – nu se poate multumi sa ne povesteasca intamplari, fie ele si foarte interesante si adevarate pe deasupra, ci el incearca sa-si puna, si sa rezolve in felul sau, intrebarile esentiale ale existentei. Daca eroul cartii trece prin intamplari extrem de dificile, cu o liniste interioara uneori de-a dreptul stupefianta, aceasta se intampla pentru ca el este in posesia unei ceritudini: vocatia sa literara.
Sigur ca eroul si naratorul nu pot fi confundati, intre ei intinzandu-se un mare spatiu al realizarii, dar un scriitor nu poate extinde asupra eroului sau o liniste pe care acesta n-a avut-o. – Paul Georgescu