Viata ca un oratoriu

Muzica este taina, credinta este taina, iar muzica este credinta; trebuie sa crezi ca sa-i poti simti binefacerea; necredinciosul nu-i poate impartasi darul. Omul care crede o simte cum pricepe vorba, pentru ca ea nu e vorba; si o are aproape de inima, nu o pricepe dupa, dar o intuieste, ii vede puterea si expresia ei muzicala, care nu poate fi totusi nici pamant, nici soare, nici apa, nici foc, nici rau, nici bun; sau poate fi toate deodata.
Alti „pipaitori de ganduri” incearca sa-i puna pietre de moara la picioare, supunand-o tuturor sentimentelor sufletesti, pe care ei le stiu si le numesc, facand reguli de geniu si trecandu-le in cataloage dupa categorii: aici este durerea, aici bucuria, aici mila, aici rautatea. Se intreba candva un om de gust: „as vrea sa stiu cine, pricepator in muzica, va indrazni sa-l descifreze pe Bach ca pe o ceasca de cafea?”.
Ba merg altii si mai departe si schimonosesc un delicat cantecel dupa fiecare vorba din text, pe care, spun ei, o traduc exact in muzica. …Nu numai ca am utilizat melodii romanesti, dar cel putin am vrut ca sa fie ceva romanesc de la inceput pana la sfarsit in ritm, melodie si armonie, de altfel cautarea acestui romanism este singura mea preocupare in muzica si singurul lucru care poate da azi este studiul cantecului popular si a muzicii bisericesti din care trebuiesc scoase toate elementele unei compozitii culte, melodicul, polifonia care exista intr-o stare latenta in melodie, ritm si chiar elemente de forma.
– Paul Constantinescu