Vietile poetilor

Aisberg Vechiul vis cu un munte de gheata de abia mai pluteste – sanatoriul se ascunde sub mantia lui azurie in cea mai veche amintire a bolii, totusi se citeste in ochii deschisi, in seara care ne aduce regretul ca o traducere gresita a iubirii, o minciuna atat de frumoasa incat tasnesc din ea raze albe. Ce rusine in fiecare arpegiu golit de orgolii, in degetele unui poet impacat cu seninul si cearcanele, toropit dupa atatea autografe.
Mania zeilor, focul stins cu foc, un fel de spovedanie mincinoasa care omoara vraja, desira aurora boreala si loveste, rastoarna la infinit titanic dupa titanic si speranta dupa speranta. Mandala aceasta (priveste-o cu ochii intredeschisi) pare identica cu toate celelalte.