„VINIL: Ce-am pierdut in foc” de Marin Malaicu-Hondrari este o carte care te provoaca sa faci un pas inapoi in timp si sa tii in mana ofertele epocii trecute, dar cu o perspectiva foarte personala si captivanta. Când te apuci de ea, îti dai seama ca nu e doar o simpla poveste, ci mai degraba o incursiune in sufletul unui om si, implicit, a unei lumi pe care poate o simtea si el, dar pe care o privim acum cu nostalgie si un pic de melancolie.
Cartea se împarte în două părți, dar ambele sunt unite de același spirit, de acea dorință de a descoperi ce s-a pierdut pe drum. Prima parte, numită „Copilul jegos (Partea I)”, ne introduce în lumea copilăriei, unde totul pare simplu, dar în același timp plin de nesiguranță. Autorul, cu o umoristică şi o sinceritate dezarmantă, ne dezvăluie mici fragmente din viața unor oameni obișnuiți, dar cu povești superbe și pline de savoare. Îți dai seama că în spatele acestor descrieri simple stă o lume plină de complexitate, de întrebări fără răspuns și de momente de adevăr profund.
Partea a doua, „Copilul jegos (Partea a II-a)”, continuă și adâncește această incursiune în memorie și în emoții. Este ca o conversație cu amintirile, vorbind despre pierderi, despre timpul trecut și despre felul în care toate acestea ne formează indelung, chiar dacă uneori nu realizăm. În acest segment, Marin Malaicu-Hondrari reușește să creeze o atmosferă atât de vie și autentică, încât cititorul simte că pășește și el pe acele străzi, în acele momente, cu acea nostalgie unică pe care o au doar suferința și dragostea pentru trecut.
De-a lungul lecturii, m-a impresionat sinceritatea cu care autorul își deschide sufletul, iar traducerea în limba spaniolă, realizată cu grijă de însuși Marin Malaicu-Hondrari, adaugă un plus de farmec, făcând ca poveștile să fie și mai universale. E ca și cum ai fi acolo, în acea lume, și te simți parte din ea, îmbinând nostalgie cu o anumită boală de carte pe care o are orice om când revede anumite momente din viață.
Per ansamblu, „VINIL: Ce-am pierdut in foc” e o carte care strânge sufletul cititorului, îl face să zâmbească, să și plângă uneori, și să-și pună întrebări despre propriile amintiri și pierderi. Este o poveste personală, dar și universală, despre felul în care trecutul ne modelează și despre frumusețea de a-l păstra în suflet, chiar dacă el ne pearde uneori prea îndepărtat. O lectură sinceră și plină de emoție, pe care o recomand cu căldură tuturor celor care vor să se cunoască mai bine și să vadă lumea prin ochii unui om care știe să povestească cu sufletul deschis.
