Cartea lui Dan Sociu, „Vino cu mine stiu exact unde mergem”, e ca o călătorie personală, un drum princolo de amintiri, trairi și reflecții. Începând cu modul în care e structurată – nu întotdeauna cronologic, dar totuși plină de inserții care te fac să te gândești la viața lui, la momentele care l-au format – parcă intri în povestea unui om care și-a pus pe hârtie toate stările și experiențele.
Sociu e genul de poet care nu se teme să-și arate fragilitatea și sinceritatea. În poeziile lui găsești acea acuitate a percepției, modul în care reușește să surprindă stările liminale, acele momente între bucurie și tristețe, între speranță și dezolare. Partea interesantă este că, prin tot ceea ce scrie, el pare să se elibereze de șabloanele obișnuite, de efectele speciale ale poeziei moderne, și să caute esența autenticului.
Este clar că Sociu a mânuit destul de bine armamentul poeziei, iar această antologie face cam un portret al evoluției lui, pe parcursul a 15 ani de poezie, adunând peste 200 de pagini pline de trăiri. Și dacă vă întrebați dacă e un roman sau o colecție de poem, răspunsul ar fi că e ambele, aproape în același timp. Sunt anumite poeme, chiar și sonete, în metru clasic, care încheie volumul și care par să fie un fel de poartă către înțelepciune, un mod de a închega această poveste personală într-un limbaj mai vechi, dar atât de evocator.
Felix Aftene, cel care a ilustrat această carte, aduce un plus de sensibilitate, iar dacă te uiți la poezii, le simți mai aproape, mai palpabile. E ca și cum fiecare cuvânt te invită să te împărtășești din experiența lui, să găsești în poezie răspunsuri la întrebări pe care le-ai purtat în tine mereu. E o lectură care nu doar te informează despre un poet, ci te face să te gândești la propria ta călătorie, la momentele de liminalitate pe care le trăim toți și cum ne raportăm la ele.
Per total, „Vino cu mine stiu exact unde mergem” nu e doar o simplă antologie de poezii, ci un fel de confesiune, un puzzle al unui om care s-a străduit să înțeleagă lumea și pe sine însuși. E o carte care te lasă cu gândul că, poate, și tu, la fel ca Sociu, ai putea să înveți să fii mai sincer cu tine și cu ceilalți, chiar dacă uneori în poezie sau în viață trebuie să ne pierdem pentru a găsi cine suntem cu adevărat.
Ordonate dupa o cronologie care nu respecta intotdeauna realitatea, poemele lui Dan Sociu, inedite sau selectate din volumele deja aparute, formeaza un veritabil roman autobiografic. „Dan Sociu este un poet format.” (Nicolae Manolescu) „Prin acuitatea cu care izbuteste sa capteze perceptia terifianta a starilor-limita, debarasindu-se de lestul modelor si al efectelor speciale, poetul major din el iese, cu adevarat, la lumina.” (Paul Cernat) „In 15 ani a strins 200 de pagini de poeme care, puse cap la cap, reusesc sa scrie un roman autobiografic.
Parcurgind antologia de fata, veti remarca sonetele si poeziile «in metru clasic» care inchid volumul. Este, poate, calea pe care ne invita Sociu in continuare.” (Bogdan-Alexandru Stanescu) Ilustratii de Felix Aftene