Vioara si pian. Legende, Hora Unirei, Aubade Vol.7

Cartea „Vioara si pian. Legende, Hora Unirei, Aubade”, volumul al VII-lea, scrisă de George Enescu, e ca o reconstrucție a unei părți din sufletul și creația acestui mare compozitor român. Ce mi-a plăcut peste măsură e modul în care autorul, Sherban Lupu, ne poartă printr-un univers muzical și personal foarte complex, și totodată foarte uman. Volumul face parte dintr-o serie de opt, și gata, deși pare un set de partituri și schițe, în realitate, devine o cheie pentru înțelegerea lui Enescu – artistul, dar și omul care și-a iubit țara și a lăsat în urmă o moștenire artistică considerabilă.

Ce mi s-a părut genial e modul în care autorul pune accent pe faptul că multe dintre aceste fragmente muzicale, deși neterminate sau poate aparent mai puțin importante, poartă clar amprenta geniului lui Enescu. La doar nouă ani compunea deja Legende, iar la 60 de ani, încă avea idei geniale pentru piese pline de emoție și virtuozitate. În plus, descoperim o latură mai umană, mai imperfectă, a compozitorului: un artist perfectionist, care, din cauza turneelor și a drumurilor lungi, nu le-a finalizat toate lucrările sale, însă fiecare, chiar și în stadiu de schiță, vorbește despre un spirit muzical debordant.

Mă impresionează faptul că Enescu nu a considerat aceste fragmente ca având nevoie de numere de opus sau de o apariție oficială, ci ca pe niște aschii, pe care le-a lăsat ca pe niște ferestre spre sufletul său. Și totuși, aceste mici piese sesimulate de Schițe devin o sursă valoroasă de înțelegere nu doar a stilului lui Enescu, ci și a preferințelor sale pentru genurile pastorale, nocturne sau serenade, dar și pentru modul în care se mișca cu ușurință între stilurile muzicale franceze și românești.

Un aspect foarte frumos e modul în care Sherban Lupu reușește să transforme aceste fragmente în adevărate piese de concert, aranjând unele pentru vioară și orchestră, cu o sensibilitate aparte. De exemplu, „Impresii în stil românesc” sau „Fantezie concertantă” își păstrează farmecul și pasiunea, și așa devin mai accesibile pentru publicul larg, nu doar pentru muzicienii specializați. În cele din urmă, tot ceea ce ne oferă această serie de volume înseamnă o șansă bună de a-l descoperi mai bine pe Enescu – atât ca artist, cât și ca om, dar și de a întregi repertoriul de muzică de cameră și pentru vioară, care e plin de povești și emoții autentice.

Per total, dacă ești pasionat de muzică, de Enescu sau pur și simplu vrei să te apropii de lumea acelor note și schițe, această carte te va fascina. Oferă o privire sinceră în atelierul unui don inedit și în gândurile lui despre creație, arătând că genialitatea lui nu s-a manifestat doar prin capodopere mari, ci și prin aceste mici “ashii” de muzică, care, în mod surprinzător, spun atât de mult despre sufletul și spiritul lui Enescu.