Vraja Africii

Vazute printre deschizaturile gardului, animalele acelea pareau ca se inmultesc mereu. Mugetele lor cresteau necontenit…
Sentinelele, fara sa scoata un cuvant, asteptau ordinele noastre. Laffite si cu mine ne framantam creierul, ca sa ghicim ce soi de animale erau acelea.
Trecura astfel cateva minute; se impunea totusi sa luam cat mai curand o hotarare. Neasteptata aparitie a uneia din bestii in mijlocul taberei grabi aceasta hotarare.
Pe unde intrase? Asaltul celorlalte ne dete cheia enigmei.
Gramada, asemenea apei care iese bolborosind dintr-o sticla, navalira o multime printr-o spartura a gardului pe care nu o acoperise inca flacarile. Erau prea mici ca sa fie lupi…
erau prea mari ca sa fie caini. Aveam de-a face cu sacali, aproape inofensivi cand sunt izolati, dar primejdiosi cand sunt in turma, mai ales importanta aceleia pe care o aveam in fata noastra.
Cateva focuri de arma ii oprira un moment, timpul strict necesar ca sa schimbam armele si sa luam pustile de vanatoare cu cartuse ale caror tir era mult mai mult eficace decat al gloantelor. – Mihai Tican Rumano, Vraja Africii