Vulpea lui Akira

Ioan Mihai Cochinescu este unul dintre prozatorii de forta si bravura ai generatiei mele, autor al unui roman-cult al vremii, mult iubit de optzecisti, numit Ambasadorul, si al mai multor volume de povestiri, intre care Visul de iarna al Isabellei . De la-nceput a atras atentia criticii ca un prozator artist, rafinat si baroc, dar si ca un spirit polivalent, fiind in acelasi timp muzicolog, pianist si violonist, estetician, artist fotograf si autor de filme experimentale.
Vulpea lui Akira e un fermecator roman-puzzle, impregnat de nostalgie ca o pictura de Chagall. In el traieste cu intensitate Timisoara copilariei si adolescentei autorului, centrata pe casa Secession in care-a locuit, oras in care comunismul epocii n-a reusit sa oblitereze oamenii si obiectele unei mult mai vechi traditii culturale.
Avem in povestirile care se succed o atmosfera densa si misterioasa, plina de lucruri vechi si pretioase, de personaje in continua levitatie emotionala, intre care cele feminine sunt stralucitoare ca niste pasari exotice. Un strat cultural subtil aduce in lumea reala inserturi de o naturalete paradoxala: in actiune intervin adesea eroii autorului, Vivaldi, Beethoven, Michelangelo Antonioni, Marquez, Cortazar, Akira Kurosawa sau Vargas Llosa, care se apleaca peste umarul scriitorului cu familiaritate, dialogand cu el despre viata si destin.
Romanul se topeste in lumina funambulesca a evocarilor, mereu acelasi si totusi mereu altul la fiecare pagina, spre placerea adevaratilor iubitori de literatura. – Mircea Cartarescu Ne aflam de mai mult de trei ore in labirint.
Nu mi-as fi imaginat vreodata ca dincolo de vitrinele care se vedeau la intrare se afla un spatiu atat de mare. Cred ca ocupa mai bine de o jumatate din suprafata intregii piete.
Dupa cele trei ore de ratacire in care ne-am amuzat, ne-am alergat, ne-am dat pupici prin geam lipindu-ne nasurile si buzele de suprafata sticlei care ne despartea, pentru a ne reintalni dupa aceea din teama de a nu ne pierde unul de celalalt, am obosit si ne-am asezat pe podea. Nu mai trecea nimeni pe langa noi, nu mai vedeam pe nimeni prin geamuri.
– Beatrice, tu esti de-ai casei, ai mai fost in labirint, nu-i asa? Tu stii sa iesi, da?
Ea m-a privit clipind des, incurcata. – Beatrice, o sa iesim, da?
– Nu stiu cum se iese. N-am mai fost aici niciodata.
Ioan Mihai Cochinescu (16 aprilie 1951, Timisoara) este scriitor, eseist, estetician, profesor de pian, jurnalist, realizator TV si doctor in muzica-estetica al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti. Inca din adolescenta scrie proze scurte in revista Arges si realizeaza filme artistice si documentare de scurtmetraj.
Filmul sau Cand oamenii se joaca este premiat pentru scenariu si regie la Bucuresti (1969), iar la Hirosima, Japonia (1975), obtine Marele Premiu si Medalia de Aur. Cochinescu este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (1993), al Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania (1982) si al PEN Club Romania (2019).
Interzis de cenzura in toamna anului 1989, romanul sau Ambasadorul (Editura Cartea Romaneasca) apare in 1991 si este distins ulterior cu Premiul Academiei Romane, Premiul Uniunii Scriitorilor si Premiul Liviu Rebreanu. Publica romanul Rock & Depeche .
Filmul unui roman (Editura LiberArt, 1993), apoi prozele scurte din anii ’80: Visul de iarna al Isabellei si Insula (Editura RAO, 1996), volumele de eseuri Tratatul de Caligrafie, Tratatul de Alchimie (Editura Libertas, 2006) si Tratatul despre sublim (Editura Libertas, 2007), monografia-album Vivaldi in Venetia (Editura LiberArt, 2009) si cartile pentru copii: Micul venetian. Antonio Vivaldi (Editura Didactica Publishing House, 2014) si Oul care zboara.
Constantin Brancusi (Editura Didactica Publishing House, 2015), ambele in colaborare cu artista vizuala Sidonia Calin.