Zaria a fost conceputa ca omagiu adus limbii romane din exilul indepartat si dezolant, dar mai ales nescrupulos, al unei generatii uitate dinainte sa fie ceva. „Cum” si „unde” se situeaza in contemporaneitate aceasta entitate a individualitatii pierdute, vietii interioare, pasiunii – si de ce nu?
– iubirii? In cuvant, ca tara a normalitatii si vicisitudinii, in poezia de-un lirism fantomatic sau in muzica dezarmant-sarmanta a slagarelor oarescum culturale?
In mistica naratiunii? In stiinta pecuniara a lipsei?
Peste tot si niciunde, fara final, speranta, sau alean, dar reala ca muscatura sarpelui. Literara si-atat.
Nimic mai mult. Nici mai putin sau definitiv, Zaria’i la fel de fictiva ca noi toti.