Poesia Marianei Prihor este o poveste vindecatoare, dar nu pentru oricine, nu e cu subiect si predicat, ci doar ca un voal care te invita sa descoperi, in spatele ei, lupta si experienta cu imprevizibilele cuvinte, care sa te transforme in etape succesive ca o metanoia. Cred ca asta e felul de a scrie al Marianei Prihor, de a arunca in sugestii fine directii de sens multiple, voalate, incrucisate, amestecate, dupa care se asaza lin o lumina translucida si armonioasa, devoaland scrisul ei ca pe un catharsis.
[…] Povestea lirica a Marianei Prihor este cu clopote dulci intre vise si uluci, o strafulgerare a manastirilor de ploaie care ne invita la un joc cu sinele, spre aducerea acasa a ingerilor din pribegie, intr-un rasfat poetic sensibil si profund. -Florin Tupu
