Zefirul. Nuvele, povestiri In 1944, Haralamb Zinca s-a inrolat voluntar pe frontul antihitlerist, traind ororile razboiului, care l-au indemnat sa scrie nu numai un jurnal, ci si povestirile pe care le-a publicat mai tarziu Zefirul este o culegere de schite si nuvele despre zilele celui de-Al Doilea Razboi Mondial, de o extraordinara delicatete, in care abunda personaje sensibile, dar care insa actioneaza cu hotarare atunci cand este nevoie si care isi arata, in acele momente, trasaturile de caracter exceptionale.
Acestora li se adauga cateva insemnari si reportaje dedicate Armatei Romane a anilor ’50. Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman.
A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fiind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta , prima carte politista.
A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite de 250 000-300 000 de exemplare, se epuizau doar zile.
Cazurile inventate de el erau atat de surprinzatoare, incat anchetatorii profesionisti ii cereau sfaturi pentru rezolvarea unor reale. A fost distins cu Premiul Asociatiei Scriitorilor Bucuresti – pentru cartea-document fost si Premiul Uniunii Asociatiei Scriitorilor Bucuresti.
Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>
La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>
Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>
Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>
Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>
Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>