Zilele pescarusului albastru

Familiile noastre fusesera foarte apropiate si tarziu abia aflasem ca de fapt nici nu eram inruditi. Doar ca deja nu-i mai stiam altfel decat ca unchiul Artin si matusa Eliza.
In timpul razboiului, bunicilor le fusese bombardata casa, si parintii unchiului Artin ii gazduisera la ei pana sa si-o puna din nou pe picioare. Cum tata si cu unchiul Artin fusesera crescuti ca frati, Michael mi-era prin asociere var primar.
Il asteptam, dar atipisem. Cand am facut ochi, l-am vazut zacand tolanit pe bancheta din rachita pusa pe terasa la umbra sub veranda.
L-am urmarit aprinzandu-si pipa cu gesturi incete, lenese, si absent. Avea o oarecare distinctie, cu tot parul ala neingrijit pe care parca si-l ciopartise singur cu foarfeca de gradinarit.
Ochii ii erau de regula vii si inteligenti, dar acum tradau oboseala si o nota de tristete venita nu stiam de unde. In aerul apasator, fierbinte si umed, cu greu se putea respira, dar n-aveam de gand sa-l las in casa pana nu termina cu fumatul.
Si decat sa-i fi ascultat lamentatiile interminabile, m-am prefacut in continuare ca dormeam.