Floarea de castan

In peisajul prozei actuale, descoperim tot mai multe carti cu tematica ezoterica, aflate la granita dintre literatura si stiinta, dintre psihanaliza si magie, dintre realitate si realism magic, in care jocul imaginatiei este pregnant si fascinant, intrucat omul ca fiinta individuala, prin specificul si unicitatea lui, este un mecanism complex, penduland intre constient si subconstient, realitati psihologice care se dovedesc a fi insondabile, dar cu atat mai mult starnesc curiozitate de cunoastere. Romanul Floarea de castan este o carte despre mysterium disimulat, transpusa intr-un limbaj colocvial, dar cu disponibilitati de a dezvalui adevarurile ascunse in adancuri de memorie.
Demersul prozaistic este interesant, captiveaza cititorul, cu atat mai mult cu cat autoarea este persuasiva, incercand sa contopeasca planurile temporale, lasand sa se inteleaga ca suntem reiterari ale aceluiasi destin, ca omul este o parte a universului si intra parca in aceleasi vartejuri ancestrale, in acelasi inceput si sfarsit de lume. De aceea, insolitul roman ascunde in subsidiar o intelepciune arheala, intrucat autoarea ne trimite inspre spatiul unei referinte oculte, invitandu-ne sa recunoastem mersul lui Dumnzeu catre oameni si al omului spre indumnezeire.
Amintim in acest sens insemnele religioase din roman, cruce, rugaciune, clopot, mormant, prezenta lui Dumnezeu in situatii-limita, sfatul stramosilor care apar si ei sub spectrul energetic, reeditand cutume, traditii, ritualuri. In acest context, am putea gasi similitudini cu viziunea lui Mircea Eliade din pespectiva caruia „omul nu poate fi separat de sat, de esenta sa mistica”.
Romanul incepe fara determinari temporale si spatiale. Ne aflam intr-un sat fara nume, cu cincisute de ani in urma, fara detalii exacte, care nici n-ar avea relevanta, daca ne gandim la intentiile artistice ale autoarei.
Aici are loc o lupta intre doi comandanti, pornind de la o intriga erotica, lupta care ia amploare, antrenand sate intregi pe spatii intinse, transformandu-se intr-un razboi de proportii, cu mari distrugeri si de o parte si de alta. Astfel ajungem sa cunoastem trei luptatori raniti grav, aproape de a-si da duhul, iar unul dintre ei poarta la gat un medalion din lemn pe care era incrustata o floare de castan.
Cel ramas in viata, ii ia talismanul cu gandul de a i-l inmana iubitei tanarului, dupa care ii ingroapa crestineste, punandu-le la cap cate o cruce. Fata care se afla pe un camp culegand flori de leac, afla de moartea iubitului, intra intr-o mutenie totala, dar cand da semne ca si-ar reveni, parintii aud de la ea o singura fraza prin care isi anunta iubitul ca va ajunge la el in moarte.
Povestea este adusa in actualitate, cam in acelasi context, al unei misiuni miliare, cand ofiterul Andrei se afla intr-o misiune speciala de distrugere a unui adapost terorist situat pe un virf de munte, cu care ocazie descopera, intr-o camera sigilata, trupul mumificat al unei fete, pe un pat, cu un caiet de insemnari, cu un talisman de lemn cu aceeasi floare de castan si o alta floare de castan vestejita. Toate acestea il impresioneaza atat de mult pe Andrei, incat are sentimentul ca a mai vazut-o si ca e responsabil de moartea ei.
Are chiar un moment de halucinatie, cand vede o fata in fata lui, oferindu-i medalionul si floarea de castan , apoi dispare. In timpul luptei este ferit de gloante tocmai pentru ca purta la gat talismanul primit de la fata care pentru o secunda o vede in inchipuire, oferindu-i acest medalion.
Este totusi ranit usor, ajunge in spital, ii dezvaluie doctorului vinovatia de care este stapanit, se trezeste vorbind singur, motiv pentru care este trimis la un medic psihiatru cu numele Toma. Acesta il supune unui test si ii da o explicatie pe care cu greu o accepta: „sa incerci sa-ti vezi existentele anterioare,” ii sugereaza doctorul Toma.
Mai departe dr Toma continua: „Intuiesc ca explicatia o vom gasi in memoria dinainte de a fi „Dr Toma il supune la cateva sedinte de hipnoza, explicandu-i ca prin aceste sedinte va percepe trairile din propriul trecut. La ultima sedinta, Andrei are revelatia unui trecut indepartat de unde a inceput totul, memoria care nu moare, subconstientul care aduce la suprafata amintirea, fie chiar amintirea durerii: „durerea nu vine din subconstient sub forma unei inchipuiri, ea isi are radacinile intr-o zona mult mai ascunsa a creierului tau”.
Este trimis la astrologul Radu care il va convinge ca aceste dureri fac parte din karma, inoculandu-i ideea ca a trait cu mult mai inainte si ca acum trebuie sa-si implineasca iubirea pe care n-a trait-o in trecut. Mergand pe firul epic, Andrei o va cunoaste intr-un restaurant pe Anda, intr-o situatie limita, ramasa fara job, pierde casa prin neplata ratelor, se desparte de iubitul ei, pentru ca-l gaseste in pat cu cea mai buna prietena a ei.
In restaurant bea pahar dupa pahar pana se imbata. Il descopera pe Andrei la o masa, il priveste insistent timp de zece minute, avand impresia ca-l cunoaste.
Andrei se indreapta spre masa ei ca s-o intrebe daca se cunosc. Anda iese beata din restaurant, se urca la volan, Andrei o urmareste si cu greu bareaza un accident care ar fi putut fi fatal pentru ea.
Anda se izbeste totusi de un pom si ajunge in coma la spital. Medicii ii dau putine sanse de supravietuire, dar il sfatuiesc pe Andrei sa-i vorbeasca mereu cat sta la capataiul ei Anda isi revine si intre ei se infiripa o idila.
Medicul Toma ii trimite pe amandoi la astrolog, moment in care acestia afla ca sunt suflete pereche. Anda Anda intentioneaza sa urmeze cursuri de astrologie dintr-o nevoie de cunoastere.
Romanul are un singur nucleu epic care se dezvolta concentric prin imaginea fetitei din trecutul indepartat care nu e decat mesagerul iubirii. Este sau nu este credibila acesta poveste, aflata al granita dintre stiinta si literatura, dintre realitate si ezoteric, dintre hipnoza si revelatie, descoperind ca memoria este un mister, ca acolo se intiparesc amintirile traite intr-o alta viata.
Autoarea Tatiana Ancuta scrie o carte interesanta prin insolitul ei, construita pe ideea ca omul si tot ce misca in univers pastreaza memoria ca pe un dat preexistent, aprioric. Dar in subsidiar, autoarea pare a ne sugera ca omul traieste intru mister si revelare ca sa amintim in treacat celebra sintagma a poetului Blaga.
Romanul Floarea de castan , o sintagma care in simbolistica orientala semnifica ingerul pazitor, este scris sub semnul imposibilitatii cunoasterii adancimilor structurii umane in care constientul si subconstientul sunt ape greu de atins, ca granita dintre o dimensiune sau alta este fragila, pentru ca insasi fiinta umana traieste sub zodia efemerului, reeditand destinul in mod miraculos, cum sunt viata si moartea, pe aceleasi coordonate ale nasterii si re-nasterii. – Elena Netcu, recenzent literar