Editura: CISMIGIU BOOKS
De
Editura
Un alt oraș, o altă istorie (jurnalul unui dependent de călătorii) n n Am fost fascinat dintotdeauna de expediții şi de călătorii şi poate de aceea mi-am dorit să pot și eu să merg peste…Pret:
70 LEI
Editura
Ți-ai dorit vreodată să te întâlnești cu un djinn ieșit din lampă și care să-ți îndeplinească vreo dorință? n n Cartea de față te introduce în minunata Lume a Djinnilor, unde zbori pe Covoare Voiajoare,…Pret:
48 LEI
De
Editura
Sigiliu peste timp E inima mea Ce bate cu o mie de bătăi pe minut Întretǎiate de respiraţii scurte, Calibrate la ritmul iubirii ancestrale. Mă acordez la instrumentele fiinţei Dând voie să curgă Metafora vremurilor,…Pret:
35 LEI
Editura
„Am mai stat atunci la mare cinci zile, pe plajă, pe dig, pe faleza înaltă, la masa roşie de pe terasă, şi nu i-am mai întâlnit pe femeia tânără şi tristă şi pe bărbatul aproape…Pret:
70 LEI
Editura
Volumul Evul Mediocru face o radiografie poetică lucidă și neliniștitoare a prezentului, având un pronunțat filon critic și reflexiv. Scriitura propune o alternanță calculată între poezia civică și poezia existențială, cu incursiuni onirice care nu…Pret:
25 LEI
Editura
Daniel Ernestina, pseudonimul literar al avocatului Emil Cremer, este un prozator, poet și dramaturg român contemporan, cunoscut pentru proza sa satirică şi moralizatoare. Operele sale îmbină umorul cu critica socială, explorând teme precum corupția, nebunia…Pret:
35 LEI
Editura
Undeva, o frunză cade. O poveste despre ceea ce nu se spune Cartea începe acolo unde cuvintele nu se grăbesc. Într‑un loc tăcut, în care nu se întâmplă nimic vizibil, dar totul se mișcă. Nu…Pret:
37 LEI
De
Editura
Oren și Aria nu se gândesc nici o clipă la pericolele ce se vor abate asupra lor. După salvarea neamului vrăjitoresc în romanul Poarta Magicienilor și descoperirea comorii neașteptate în romanul Moștenirea Bunicii , aceștia…Pret:
45 LEI
Editura
Ca să se tempereze, se ridica de pe scaun şi măsura camera în lung şi-n lat. Aşa i-au căzut ochii pe bijuteriile pe care patroana le avea lăsate pe blatul bufetului. Măi să fie! îl…Pret:
30 LEI
Editura
Mă gândesc şi mă răzgândesc până când iau o decizie. Până când apare semnul. Semnul poate fi orice. Un citat, o replică, un telefon, o prietenă la care mă duc să văd ce mai face…Pret:
75 LEI
Editura
Uneori, ca să salvezi vieți, trebuie să evadezi. Aurelian Lupu, fost haker genial și deținut în penitenciar, reușește imposibilul: evadează cu termen, pentru a se întoarce în pușcărie. Nu pentru libertate. Ci pentru adevăr. Când…Pret:
50 LEI
Editura
Moștenirea este o poveste despre vindecare prin întoarcerea la rădăcini. În familia Panaiot sunt multe lucruri nespuse. Multe frustrări. Prea multe secrete. Unele nevinovate. Câteva periculoase. Și unele cumplite, de neiertat. Îngropate atât de adânc…Pret:
50 LEI
De
Editura
1222. Anul Cometei Când o cometă arde cerul, Țesătoarea lumii urzește destine mărunte de la răscrucea celor două Rome, din Transilvania. 1232. Anul Lupilor Lana, moștenitoarea unui clan de vrăcițe din Sălaj, pleacă din sat…Pret:
55 LEI
Editura
O crimă zguduie un mic oraș de la poalele dealului Cetate, o întreagă familie este ucisă și fiica mai mare dispărută! Liceanul Paul și profesoara Vivi se implică în căutarea victimei, iar din capitală, comisarul…Pret:
55 LEI
De
Editura
Inspirat dintr-un caz real – unul dintre cele mai scandaloase si tulburatoare dosare de abuz din Europa contemporana – romanul Fara stirea ei te poarta in mintea unui barbat pentru care dragostea devine obsesie, iar…Pret:
38 LEI
Editura
Orasul fara umbra este un roman de fictiune realist, care exploreaza vietile interconectate ale locuitorilor din Spica, un oras de coasta imaginar, unde aparitia unor lumini stranii deasupra marii starneste fascinatie, speculatii si teama. Orasul…Pret:
38 LEI
De
Editura
Viata m-a frant in bucati – zile de nesfarsite incercari, nopti in care speranta parea un cuvant strain. Si totusi, in vidul lasat de renuntare, a rasarit o fericire neasteptata: nu aceea a triumfului zgomotos,…Pret:
60 LEI
Editura
Anuta, o adolescenta timida, incearca sa isi gaseasca parintii naturali exact atunci cand lumea incepe sa se prabuseasca in jurul ei: ingeri cu aripi negre, cenusa ce cade din cer, oameni ce dispar in padure….Pret:
50 LEI
Editura
Volumul Poeme pentru digitali aduce in peisajul scriitoricesc autohton un soi atipic de poezie contemporana – cu accente vadit curative – dedicata generatiei tinere. Dialogurile profunde parinti-copii sunt demersuri necesare in orice societate responsabila, cu…Pret:
26.43 LEI
Editura
Volumul Prin lianele inimii s-a nascut din pasiunea mea pentru cuvant si din dorinta de a ajunge la suflete. Am asezat aceste poeme ca pe o punte intre mine si cititor. O carare prin liane…Pret:
30 LEI
