Traume, dureri si sinucideri

Eul liric destructureaza iubirea si o refuza, cu cat este mai intensa si generatoare de dureri ce vin din ancestral, sau cum ar spune Eminescu: … te iubeam cu ochi pagani/si plin de suferinti/ ce mi-i lasara din batrani/parintii din parinti/.
Asadar, iubirea apartine inexistentului, intra in paradigma mortii, dainuind ca un blestem: In iad, de unde focuri groaznice ma ard/Sunt sacrificiul meu, iubirea mea. Si iarasi isi cladeste poeta iubirea ei himerica, imposibila: Dac-ai pleca, s-ar darama intreaga lume/Nici nu mai stiu daca ai fost real/, de aceea rosteste cu amaraciune : Din cea mai iubita fiinta/ am devenit blestem pe pamant/.
Poeta Reven Niaga incearca sa se faca auzita de cititorii de poezie, caci trairile sunt sincere si izvorate dintr-o „intamplare a fiintei” cum ar spune marele Nichita .