Rugaciunea lui Iisus in Bizant

Rugaciunea lui Iisus in Bizant: manifeste „hrisostomiene” si comentarii Prologul Filocaliei grecesti, tiparite la Venetia in 1782, il invoca pe sfantul Ioan Gura de Aur ca promotor al rugaciunii isihaste a lui Iisus. Tomosul primului Sinod palamit din iunie 1341, urmat de Metoda-Canon de viata isihasta a cuviosilor Calist si Ignatie Xanthopouloi inclusa in Filocalie, citeaza in acest sens ca referinta de autoritate o Epistola catre monahi a lui Ioan Hrisostom.
Cercetari din ultimele decenii au evidentiat existenta in manuscrise a trei variante ale unui veritabil manifest „hrisostomian” indemnand la practicarea rugaciunii lui Iisus foarte popular in Bizantul secolelor XI-XV. Avem de-a face cu un document esential al spiritualitatii bizantine aparut la mijlocul intervalului dintre secolul IV – veacul de aur al patristicii si monahismului originilor – si reinviorarea lor filocalica in secolele XIV si XVIII.
Volumul de fata restituie in texte comentate dosarul acestui remarcabil, dar uitat, manifest isihast „hrisostomian” insotit de cel al comentariilor bizantine la invocarea „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma/ne!”. Sinteza a revelatiei biblice si hristologiei dogmatice, rugaciunea lui Iisus – rezumata in neincetatul „Doamne miluieste” care rasuna la ecteniile de la toate slujbele cultului divin ortodox si insoteste rugaciunile fiecarui crestin in parte la altarul inimii – e o sinteza practica a intregii Ortodoxii.
Rezumat al intregului crestinism, este chemata sa devina pentru toti crestinii respiratia duhovniceasca a sufletului. In formula memorabila a „epistolelor” monahale „hrisostomiene” – lecturi isihaste ale omiliilor despre rugaciune ale marelui predicator Gura de Aur -, scopul ultim este nu altul decat ca „inima sa inghita pe Domnul si Domnul sa inghita inima”.