Editura: DOXOLOGIA
Editura
Atat in scrierile Sfantului Siluan, cat si in cele ale Parintelui Sofronie teologia principiului ipostatic este infatisata in mod catafatic, desi continutul ei este necuprins si negrait. La amandoi predomina acelasi element pozitiv, caci amandoi…Pret:
32 LEI
Editura
Această carte te va însoți în călătoria ta de descoperire a luminii lui Dumnezeu. Vei învăța ca El este mereu aproape, ca o lumină caldă care ne călăuzește pașii și ne umple inimile de bucurie,…Pret:
32 LEI
Editura
Cu adevărat, unde s-a înmulțit păcatul, a prea prisosit darul (Romani 5, 20). Aceasta și aici, la începutul epistolei, însemnează fericitul Pavel scriind către evrei. Căci de vreme ce, fiind ei cu totul ticăloșiți și…Pret:
68 LEI
Editura
Reforma neintenționată. Cum o revoluție religioasă a secularizat societatea Într-o lucrare care privește atât trecutul, cât și prezentul, Brad Gregory identifică consecințele neintenționate ale Reformei protestante și urmărește modul în care aceasta a modelat condiția…Pret:
115 LEI
De
Editura
Maica… Maica iubea rugăciunea. Uneori îmi părea că devine rugăciune. Pentru orice făcea, se ruga. Din tot ce trăia, făcea rugăciune, punându-se în fața Domnului cu onestitate și încredere în mila și dragostea Lui… Maicii…Pret:
18 LEI
Editura
Pruncucidere… Război sfânt… Un Dumnezeu care se mânie… Violența în Vechiul Testament a fost mult timp o piatră de poticnire atât pentru credincioşi, cât şi pentru atei. Încercările de a explica această violență – fie…Pret:
30 LEI
Editura
Spiridon este un baiat sarac din Corfu, care isi doreste mult sa mearga la scoala. El prinde caracatite, pe care le vinde in piata, in incercarea sa de a strange bani pentru a plati educatia….Pret:
13 LEI
Editura
Vreme de luptă este, suflete al meu, s-a dat semnalul celui mai greu război, priveghează, trezvește-te și ridică-te, nenorocitule, căci vine potrivnicul tău ca un leu, căutând pe cine să înghită. Pomule al vieții, satură-mă…Pret:
46 LEI
Editura
Athos, taramul sfinteniei. Intalniri cu marii parinti athoniti ai veacului al XX-lea Sfinti si Cuviosi Parinti athoniti precum Efrem Katunakiotul, Emilianos Simonopetritul, Paisie Aghioritul, Ambrozie Lazaris si multi altii ne vorbesc in cartea cartea „Athos,…Pret:
32 LEI
Editura
Sfantul Grigorie de Nazianz (329-390) este unul dintre cei mai importanti teologi ai Bisericii, Traditia atribuindu-i supranumele Teologul. Cuvantarile cuprinse in acest volum au ca subiect fie chestiuni teologice de maxima importanta, precum Invierea Mantuitorului,…Pret:
55 LEI
Editura
Lucrarea Persoana si lucrare in antropologia crestina si reflectarea lor in spatiul romanesc al secolului al XX-lea. De la interpersonalitate la interculturalitate, sustinuta de domnul Gheorghe Butuc ca teza de doctorat in Teologie isi confirma…Pret:
71 LEI
Editura
Deoarece nasterea, viata si Dumnezeu se experimenteaza doar in relatii, am ales sa umplu aceasta carte cu povestiri. Materialul din care este format consta din experienta mea personala de sarcina, nastere si alaptare a patru…Pret:
43 LEI
De
Editura
Maica, vreau sa stiu de ce… Raspunsuri la dileme mari din viata celor mici Va imbratisez, dragi copilasi, si Il rog pe Dumnezeu sa imi lumineze mintea, sa imi incalzeasca inima ca sa pot da…Pret:
12 LEI
Editura
Arhimandritul Zaharia Zaharou, unul din cei mai apropiati ucenici ai Parintelui Sofronie, a avut privilegiul si binecuvantarea de a vietui multi ani alaturi de fericitul Staret si de a fi partas invataturii acestuia, atat celei…Pret:
43 LEI
Editura
Cu cat sufletul se departeaza de pacat, cu atat se departeaza de moarte, fiindca acolo unde este pacatul cu fapta, acolo este si moartea. Prin urmare, dorul catre Dumnezeu al omului se cunoaste din dispozitia…Pret:
16 LEI
Editura
Sfantul Paisie Velicikovski – innoitor al vietii monahale si organizator al slujirii liturgice Noutatea activitatii de cercetare realizate de Parintele Hrisant are mai multe componente. Dintre acestea, mentionam, mai intai, faptul ca, pentru prima data…Pret:
48 LEI
Editura
Ramaneti intemeiati in credinta. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae In ultimele decenii, teologia crestina s-a aplecat cu mult interes asupra tainei persoanei. Aceasta s-ar putea datora atat actului necesar de deslusire, predare…Pret:
59 LEI
Editura
Parintii Bisericii Primare au fost mari teologi – desi nu se considerau ca atare – si pastori iscusiti, implicati in viata de zi cu zi a cetatii si in conducerea propriilor congregatii. Parintii au raspuns…Pret:
70 LEI
De
Editura
Daca iei in mana acest text, nu ai cum sa-l mai lasi decat atunci cand ai terminat lectura. Subiectul in sine, impreuna cu harul autorului, fac din acest roman o exceptionala pagina de literatura. Lus…Pret:
37 LEI
