Cuvantari teologice. Cinci cuvantari despre Dumnezeu

Activitatea Sfantului Grigore de Nazianz este plasata in contextul disputelor doctrinare din primele secole d. Hr.
Prietenia dintre Sf. Vasile cel Mare si Sf.
Grigorie de Nazianz a contribuit la sporirea tezaurului patristic. Tinta urmarita de autorul celor Cinci cuvantari despre Dumnezeu este stabilirea doctrinei despre Sfanta Treime.
In tumultuoasele secole al III-lea si al IV-lea d.Hr. aparusera mai multe curente de gandire care incercau sa ofere explicatii marilor teme de reflectie ale Bisericii primare.
Principalele erezii din epoca erau arianismul, eunomianismul si pnevmatomahismul;acestea isi intemeiau opiniile pe supletea alunecoasa a logicii filozofice. Sustinatorii lui Arie si Eunomie negau caracterul divin al lui Hristos si considerau ca esenta crestinismului consta doar in cunoasterea teoretica a lucrarilor dumnezeiesti prin intermediul filozofiei.
Scriind cele cinci cuvantari teologice, Sf. Grigorie de Nazianz ataca opiniile acestora de pe o pozitie consecvent ortodoxa, aducand o contributie hotaratoare la fundamentarea doctrinei despre Sfanta Treime.
Prima cuvantare reprezinta de fapt o prefata la celelalte patru. Aici li se arata eunomienilor greseala de a trata lucrurile divine cu masura ratiunii limitate.
Sf. Grigore pune accentul pe evidentierea virtutilor cat si pe aspectul practic al acestora.
Cuvantarea a doua despre Dumnezeu are ca subiect Dumnezeirea; in cadrul acesteia se remarca doua elemente definitorii: imposibilitatea cunoasterii lui Dumnezeu prin efortul eminamente rational (recurgerea la argumentul cosmologic-teleologic) si consideratia asupra naturilor spirituale necunoscute de om. Cuvantarea a treia despre Dumnezeu argumenteaza doctrina dumnezeirii Fiului respingand falsele obiectii enuntate de eunomieni ca puncte tari ale doctrinei lor: Fiul este cea mai prestanta creatura, Dumnezeu prin nastere continua este factorul nasterii neterminate, Tatal este un nume de fiinta sau de energie.
Cuvantarea a patra despre Dumnezeu continua expunerea ideilor de dinainte si dezbate cele zece obiectii scripturistice infatisate de eunomieni, urmata de evocarea denumirilor generale ale Dumnezeirii. Ultima cuvantare teologica constituie apologia Dumnezeirii Sfantului Duh si combate erezia pnevmatomahilor, care afirmau ca Sfantul Duh era o inovatie a ortodocsilor fara intemeiere scripturala.
Traducere din greaca si note de Gheorghe Tilea.