Tabloul

Noaptea era linistita, iar casa Veronicai era cuprinsa de o pace adanca. Dupa o zi obositoare, Veronica a adormit imediat, dar somnul ei fu curand intrerupt de un vis intens.
Se facea ca era invaluita intr-o lumina calda, aurie, ca un rasarit bland de vara. Pe masura ce privirea ei se obisnuia cu stralucirea aceea, si-a dat seama ca in mijlocul acelei lumini se afla o figura delicata si binevoitoare: era chiar Maica Domnului, purtandu-si Pruncul in brate.
Chipul ei era senin, iar privirea – linistitoare si profunda. Veronica o privea fascinata, incapabila sa-si ia ochii de la imaginea sfanta.
Ii simtea bunatatea si blandetea, ca o imbratisare calda. Maica Domnului i-a zambit si a inceput sa-i vorbeasca, iar cuvintele ei rasunau ca un ecou linistitor: – Fiul tau are nevoie de calauzire.
El poate gasi mantuirea, dar va trebui sa faca un sacrificiu, iar calea lui va fi presarata de incercari. In timp ce rostea aceste cuvinte, ii arata un tablou.
Era o imagine uluitoare a Fecioarei Maria, tinandu-l in brate pe Pruncul Iisus, iar in jurul lor stralucea o lumina blanda, ca o aura cereasca.