Bunul meu Marti

Marti este un personaj cum nu se poate mai real. A aparut in viata poetului intr-o zi de marti, nu e o gluma, in urma unui cumplit accident de motocicleta in care a fost implicat.
Se afla intr-un spital de urgenta, la reanimare, legat la niste aparate sofisticate care il mentineau pe linia de plutire dintre viata si moarte. A avut noroc, i-au zis doctorii, ca a scapat cu viata.
Arata ca un cosmonaut pregatit sa iasa in spatiu. Acestea erau imprejurarile in care l-a zarit pe Marti pentru prima oara.
Statea in mijlocul salonului, imbracat intr-un trening banal, tinand in mana actul de identitate al poetului. Linisteste-te, doar tu ma poti vedea, pentru ceilalti sunt invizibil.
Ti-am recuperat identitatea de la locul accidentului si m-am gandit ca o sa ai nevoie de ea. Ma numesc Marti, a zis el, imprastiind in aceea incapere sterila un zambet familiar.
De atunci nu a mai plecat de langa el. Il insoteste aproape peste tot.
Doarme in sufragerie pe un fotoliu. Nu deranjeaza prezenta lui, e chiar reconfortant in anumite situatii.
Converseaza, comenteaza, rad, despica firul in patru. In concluzie: se accepta.
Mama lui Gazsi, ingrijorata de aceasta intortocheala, ma dojeneste de cate ori are ocazia, de acolo de sus, de printre nori, ingrijorata de faptul ca vorbeste singur pe strada ca un ciudat.