Apeiron

Întotdeauna mi-a plăcut să descopăr că unele cărți nu sunt doar simple colecții de versuri sau povești, ci devin adevărate experiențe pentru suflet și minte. Așa e și cu Apeiron, scris de Claudiu Soare. Când începi să-l citești, parcă te afunzi într-o stare de vis, în care apa și oglinzile devin simboluri viețuitoare, mereu în schimbare, mereu în căutare de adevăr. Versurile lui Soare nu-s doar frumoase, ci transpun o tensiune interioară, o luptă între viață și moarte, iar asta te face să simți că fiecare cuvânt vine direct din adâncul sufletului său. Ce mi-a plăcut cel mai mult e modul în care autorul nu pune accentul atât pe artă în sensul obișnuit, ci pe procesul în sine, pe modul în care poezia devine o explorare — un act aproape magic, o vorbă care provoacă și revarsă lavele fierbinți ale emoțiilor și ale gândurilor ascunse. Poate pare ciudat, dar în paginile lui Claudiu Soare, cuvântul nu e doar o simplă unitate de exprimare, ci o stare de spirit, o chestie care poate declanșa eruptii de trăiri intense, ca o reacție chimică care expandă limitele conștiinței. Și dacă e să fie cineva care reușește să aibă grijă ca această poezie să fie mai mult decât o simplă lectură, acela e Claudiu Soare. În felul lui, pare că ne invită să vedem dincolo de aparențe, să pătrundem în lumea interioară a oceanelor, a lacurilor de munte și a adevărurilor ascunse sub suprafața realității. E o poezie care te face să simți că, dacă ne-am asculta inima, am putea găsi adevărul ce stă ascuns în adâncuri — doar că uneori e nevoie de întuneric, de reflecție și de o inimă curajoasă să-l descoperi. Cât despre scrierea lui, e ca o vibrație continuă, o magie subtilă care te ține prins, te apropie și te dezarmează în același timp. În final, Apeiron nu e doar o carte de versuri, ci un drum, o căutare personală pentru fiecare cititor, iar povestea lui Claudiu Soare e un reminder că adevărul și frumusețea sunt mereu acolo, sub suprafață, doar că trebuie să avem curajul să le căutăm în noi înșine.