Dumnezeu se roaga?

„Dumnezeu se roagă!” de Dumitru Cobzaru se rostogolește ca o conversație prietenoasă despre legătura profundă dintre noi și Divinitate. Ce mi-a plăcut foarte mult la această carte e modul în care autorul reușește să unească, foarte simplu, noțiuni adesea complicate. Nu e nevoie de termeni grei sau explicații complicate ca să înțeleagă cineva despre ce e vorba aici – pur și simplu vorbește despre rugăciune ca fiind o stare firească a sufletului, o conversație între inimă și Dumnezeu. Cartea te îndeamnă să nu te grăbești, să te oprești și să asculți. Să te „liniești,” cum spune autorul, adică să găsești acel moment de liniște în care, de fapt, Dumnezeu începe să Se roage în tine. Mi-a plăcut foarte mult această idee de a încerca să ne apropiem de Dumnezeu nu doar prin vorbe scrise sau rugăciuni formale, ci printr-o experiență vie, interioară. În carte, se vorbește mult despre Duhul Sfânt care locuiește în noi și care, dacă ne lăsăm, poate să strige „Avva, Tată!” în inima noastră, asemenea unui copil liniștit în brațele părinților. Autorul ne duce și pe un teren mai personal, vorbind despre comuniunea cu Sfântul și despre modul în care Dumnezeu Se manifestă în oameni, în lumea noastră, în parinți și fii. E ca și cum ne reamintește că rugăciunea nu e doar ceva ritualic, ci o stare de prezență, o limbă universală care ne unește cu divinitatea și cu ceilalți. În final, cartea devine o invitație: să ne deschidem inimile, să ne simțim parte din această taină a rugăciunii și să iubim mai mult, pentru că din iubire izvorăște și credința, și liniștea sufletească. E o carte care te face să te gândești, să simți, și, cel mai important, să-ți dorești să trăiești această comuniune în fiecare zi. O recomand din suflet celor care sunt curioși să descopere adevărata frumusețe a rugăciunii simple și sincere, ca o vorbă ca între prieteni, între suflete și Dumnezeu.