Din trecutul nostru. Romania pitoreasca, de: Alexandru Vlahuta
Demult; cu opt sute de ani inainte de Hristos; traia pe vaile acestea un neam de oameni razboinici; aspri la fire si la chip; cu numele de sciti. Ei stapaneau; de calare; toata campia intinsa din Marea Neagra pana-n pustiurile mlastinoase ale Donului; iar in partea muntoasa; in mandra cetate a Carpatilor; haladuiau agatirsii; o vita mai aleasa; desfacuta din neamul cel mare al tracilor. Retrasi din vadul gloatelor pribege; aparati de intariturile muntilor si aproape nestiuti de lume; agatirsii duceau acolo o viata asezata si linistita; indeletnicindu-se unii cu cresterea vitelor; altii cu viile; ori cu albinele; de raul carora se zicea ca nu poate nimeni patrunde la ei; - cei mai dinlauntru strangand aur din prundul raurilor; sau scotandu-l din desfundaturile muntilor; si toti laolalta alcatuind o familie de oameni voinici; harnici si sanatosi; care se purtau gatiti in haine stralucitoare; traiau in belsug si-n buna intelegere; isi iubeau tara lor frumoasa si pazita; din care nu ieseau niciodata; aveau carmuitori pasnici; inlesniri multe; si legi putine; pe care le puneau in versuri si le-nvatau pe dinafara cantandu-le. - Alta cu totul era viata scitilor in largul campiilor. Ei n-aveau ingradire; nici asezare statornica in vreun loc; ci; ca pulberea purtata de vant; roia multimea lor pe vaile apelor; ducandu-si turme si care; si tot cuprinsul in voia intamplarii; fara nici o legatura-n urma; fara nici o tinta-nainte. Carturarii vremurilor acelora ni-i arata roscati la fata; greoi si matahalosi la trup; cu brate lungi si butucoase; cu pieptul larg paros si capul plecat inainte; - dealtfel iuti la miscari; calareti buni si arcasi iscusiti. Imbracamintea lor era un fel de contase lungi pana la genunchi; incinse la brau c-un serpar ingust; nadragi stransi la glezna; pe cap o cusma tuguiata si in picioare mesi de piele groasa; iarna purtau sarici largi si lungi pana-n calcaie; hrana si bautura lor de capetenie era laptele de iapa. Ei strabateau departari mari; asa in gloata; naprasnici ca o vijelie se napusteau peste alte neamuri; pustiind totul in calea lor; band cu lacomie salbatica din sangele celui dintai dusman cazut; imprastiind groaza duiumului lor pana-n campiile batranei Asii - leaganul vechilor noroade; care au impanzit pamantul. Biruitori; incarcau prazile pe spinarea robilor si se-ntorceau in tara lor. Aici; fiecare scit aducea in fata regelui capetele vrajmasilor pe care i-a ucis el; si; dupa numarul acestor dovezi de vitejie; isi primea partea lui de prada. Apoi; jupuind pielea de pe aceste capete; o razuia cu o coasta de bou; si-si facea servete pentru masa; iar din tidva uscata - cupa de baut. Ei purtau in vaza pieile acestea; atarnate de fraul calului; si se faleau cu ele. Cei care aveau mai multe le coseau una de alta; si-si faceau o manta lung; de gateala. Din aceeasi generatie cu Delavrancea si Duiliu Zamfirescu si abia cu vreo zece ani mai batran decat Bratescu-Voinesti; Al. Vlahuta este si el unul din reprezentantii noului realism liric si artistic. [...] Moralistul este prezent chiar in operele realistului Vlahuta. Din cand in cand el se afirma insa singur; si atunci scriitorul asterne paginile sale cele mai bune. Vlahuta a daruit prozei noastre "tonul etic". Multe din paginile sale plutesc intr-o atmosfera de sinceritate cordiala; care angajeaza pe cititor si-i fac sa participe la zbuciumul scriitorului. [...] Deopotriva cu toti scriitorii realismului liric si artistic; Vlahuta s-a oprit de mai multe ori in fata problemei literare a descrierilor de natura; nu insa in nuvelele sale; unde omul este evocat de obicei in singura latura a framantarilor lui intime; fara nici o conexiune cu mediul lui natural. In Romania pitoreasca; 1901; apoi in Pictorul Grigorescu; 1911; tema peisajului opreste insa indelung pe Vlahuta; care intrebuinteaza pentru a o rezolva nu darurile unui ochi de pictor; ci sensibilitatea; dealtfel fara forta si noutate; a unui poet. Desigur; Vlahuta grupeaza cu rabdare in unele din tablourile sale mai multe trasaturi vazute; fara sa obtina totusi imagini sintetice si revelatoare. Dupa tipul sau sufletesc Vlahuta este mai degraba un contemplator asociativ; unul din acei admiratori ai naturii pentru care un peisaj este prilejul unei reverii; imaginea lucrurilor dizolvandu-se pentru ei in senzatii subiective sau in sentimente cu privire la ele. [...] in loc sa observe; scriitorul se observa si in locul "descrierii"; intampinam o "introspectie". [...] Descrierea retine aproape numai sentimentele privitorului. Alteori; descrierea este redata printr-o alegorie; ca in aceasta pagina consacrata evocarii Jiului privit in locul unde scapa din trecatoarea Petrosanilor [...]. Cu preponderenta acelorasi procedee asociative sunt obtinute si descrierile de tablouri din Pictorul Grigorescu. Scriitorul se opreste in fata tabloului; insumeaza; prin enumerare; trasaturile lui vazute; dar obtine ceva ca impresia vietii abia cand noteaza propriile lui senzatii asociative; ceea ce i se pare a fi linistea si puritatea locului zugravit de pictor; cu "copacii care au stat din freamat" sau cu o atmosfera in care simtul vital al poetului resimte "aerul proaspat al inaltimilor". Lipsind in celelalte lucrari ale sale; peisajul se impune aci ca tema literara si imprejurarea este destul de limpede resimtita de cititor.
Caracteristici
Titlu:
Din trecutul nostru. Romania pitoreasca
Autor:
Alexandru Vlahuta
Editura:
Litera International
Colectia:
Categoria cartii:
Literatura romana
Tradus de:
An aparitie:
2001
Numar pagini:
352
Format:
320x240 - Coperta: brosata
Comentarii la Din trecutul nostru. Romania pitoreasca
Pentru a lasa un comentariu trebuie sa fiti logat.