Singuratatea si diavolul milos, de: Teodor Mazilu

Putini au mai ramas cei ce povestesc: cei care simt nevoia nelamurita, dar obsedanta, de a-si marturisi drama, nefericirea, singuratatea. Ei sint martorii, martirii unei epoci. (Ernesto Sabato)

"Literatura lui Teodor Mazilu pare neverosimila, batind spre bizar si absurd: este efectul adevarului ei. Un adevar nu sugerat, ci afirmat in fraze solid articulate, foarte deschise, neobisnuit de raspicate. Uneori cititorul ei are impresia (vag neplacuta) ca este luat la rost, brutalizat. Impresia nu este intru totul gresita, Mazilu nu-si cruta cititorul, ci il constringe sa ia act de propria sa existenta (falsa). Obiectul literaturii lui Mazilu nu este unul accidental, periferic, ci unul necrezut de general, un obiect global, tradus in zeci de variante - si omenesc prin excelenta." Lucian Raicu (din prefata la volumul Soarele si ambianta, 1983)

Teodor Mazilu s-a nascut in 1930 la Bucuresti. Hortensia Papadat-Bengescu, a carei casa o frecventeaza, il incurajeaza sa scrie de timpuriu. Pentru a evita ingustimea spirituala si militantismul sufocant al facultatilor «muncitoresti», renunta sa urmeze cursurile de filozofie. Pastreaza insa o afectuosa afinitate cu Viata filozofilor ilustri a lui Diogene Laertius si cu teatrul lui Eschil, puncte de repere importante, alaturi de Evanghelie si Divina Comedie.
Incepind cu 1949, Teodor Mazilu scrie in periodice inainte de a publica cu succes citeva culegeri de nuvele : O plimbare cu barca (1964), Vara pe veranda (1966), Palaria de pe noptiera (1972), Inmormintare pe teren accidentat (1973), Iubiri contemporane (1975), Elegie la pomana porcului (1976), Doamna Voltaire (1979), Pelerinaj la ruinele unei vechi pasiuni (1980), si patru romane, de tonuri destul de diferite: Bariera (1959), Aceste zile si aceste nopti (1962), O singura noapte eterna si prima parte din Intr-o casa straina (1975, al carui volum secund este inca inedit.
Dar Teodor Mazilu se impune mai ales prin teatrul sau. Precum Caragiale, privilegiaza risul pentru a lua in zeflemea grosolania si absurdul comportamentelor induse de un regim despotic. In ciuda unei cenzuri severe, teatrul lui are succes, iar publicul ii primeste cu o caldura complice piesele. Citeva au fost adaptate si pentru televiziune . Prostii sub clar de luna , pusa in scena de Lucian Pintilie in 1963 la teatrul Bulandra, este scoasa de pe afis de autoritatile epocii.
Teodor Mazilu trebuie sa astepte anul 1972 pentru a publica Ipocrizia disperarii , eseu in care isi prezinta filozofia personala. In acelasi an ii apare si volumul de poezii Cintece de alchimist , care dezvaluie aspecte mai intime ale personalitatii sale.
Intorcindu-se la teatru, Teodor Mazilu tinteste, precum in multe dintre nuvelele sale, falsitatea si ipocrizia candida in exprimarea dragostei din medile mediocre ale parvenitilor comunismului. Rezultatul ofera veritabile monumente de satira sentimentalo-sociala precum Acesti nebuni fatarnici (1971) sau Mobila si durere (1980). Sub o aparenta absurda, e vorba de un teatru militant, dar intr-un mod indirect.
Teodor Mazilu moare pe 18 octombrie 1980, la cincizeci de ani, dupa o lunga boala de stomac.

Caracteristici

Titlu:

Singuratatea si diavolul milos

Autor:

Teodor Mazilu

Editura:

Curtea Veche

Colectia:

Categoria cartii:

Nuvele si povestiri

Tradus de:

An aparitie:

2004

Numar pagini:

296

Format:

13 x 20 cm, brosat