Mi s-a părut foarte interesant modul în care Theodor Codreanu povestește despre această “a doua schimbare la față” a Romaniei, dar nu într-un mod obișnuit, ci cu multă ironie și umor acid. Îți dai seama rapid că autorul nu e doar nostalgic sau melancolic, ci vrea să te pună pe gânduri, să te stârnească să privești dincolo de suprafață. Toată idea de schimbare, de transformare, pare să fie tot una falsă sau chiar perversă, mai ales dacă o compari cu visul mai bun, mai pur, al tinerilor dinainte de 1944, cum ar fi Cioran sau Ionescu. Autorul încearcă să arate că, de fapt, tot ce s-a întâmplat după 23 august 1944 nu a fost decât o falsă schimbare, o mască sub care comunismul s-a instalat încet, dar sigur, în sufletul țării.
Ce mi-a plăcut foarte mult e modul în care Codreanu face comparații subtile între ceea ce s-a visat și ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Încerca să ne amintească că, de fapt, evenimentele nu sunt niciodată atât de simple și netede pe cât ni le prezentăm, ci adesea ascund mult mai multe în culise – forțe, interese, lacune. În cazul de față, schimbarea de față a României pare doar un teatru, o farsă în care toți jucăm niște roluri, sperând poate că, odată cu sfârșitul fraudulos al unui ciclu, va începe ceva mai bun. Dar, în realitate, totul rămâne la fel: conceptul de “schimbare” devine, în ochii autorului, o formă de manipulare și de păcăleală generalizată, care ne ține ancorați într-un scenariu cumplit de previzibil.
Un alt aspect pe care l-am apreciat e modul în care Codreanu vorbește despre speranțe și dezamăgiri. La început, mulți, chiar și cei mai sceptici, au crezut că după 1989, lumea va intra într-o alta etapă de normalitate, de libertate adevărată. Însă, pe măsură ce timpul a trecut, și-au dat seama că schimbarea de față e doar o iluzie – o mască pentru un sistem tot același, corupt și parsiv. Asta se vede foarte bine în cuvintele lui, în tonul melancolic, dar totodată critic, pe care îl are față de această “nouă față” a țării. E ca o dezamăgire profundă, de parcă și cei mai optimiști au fost trași pe sfoară și acum nu mai știu dacă mai pot spera cu adevărat.”
În final, cred că mesajul cel mai important pe care îl transmite Codreanu e acela că trebuie să fim foarte atenți la iluzii, să nu ne lăsăm păcăliți de aparențe și să încercăm să vedem adevărul dincolo de vălurile false ale schimbărilor. Cartea devine astfel o reflecție profundă despre identitatea națională, despre iluziile și deziluziile pe care le trăim, dar și despre riscul de a rata adevărata schimbare dacă nu ne mai uităm la esență. Dincolo de formă, această “a doua schimbare la față” ne aduce aminte că, poate, cea mai dificilă schimbare trebuie să înceapă din interior, din conștiința fiecăruia dintre noi, dacă vrem cu adevărat să ne schimbăm destinul ca nație.”
