Unsprezece ani. Atat petrecuse infruntand continuu una din angoasele lui cele mai mari, Tribunalul.
Copil fiind, si-l imagina ca pe un fel de helesteu greu mirositor, negru, plin de broaste oracaitoare nevazute si hulpave. Manca oameni, pe oricine se incumeta sa intre in apele lui unsuroase dar, cel mai mult si mai mult, broastelor le placea sa manance parinti.
Parintii lui intrasera pana in gat in namolul helesteului si nu au mai iesit vii de acolo. I-au mancat broastele flamande.
Iar R. era mult prea mic si slab pe vremea aceea ca sa-i poata salva.
De atunci a ramas cu o frica viscerala de Tribunal. Inghitea parinti.