Christian W. Schenk este un nume care te face să te oprești și să-i acorzi atenție, chiar dacă nu ești neapărat un cunoscător al poeziei sau al literaturii germane. Născut în România și cu rădăcini în această țară, el reușește să păstreze întotdeauna un echilibru subtil între cele două culturi, ca și cum ar construi niște poduri din cuvinte. Cartea "Absurd cotidian. Poeme în proză absurdă" e ca o colecție de mini-rătăciri în lumea de zi cu zi, dar privită cu ochi care caută sensuri ascunse în cele mai banale lucruri disparate.
Una dintre cele mai frumoase trăsături ale lui Schenk este modul în care reușește să transforme ce pare inutil sau absurd în ceva profund, aproape poetic. Îți ia obiecte și situații obișnuite și le reamortizează în timp ce le inventariază, le clasifică și le pune într-o lumină nouă. El nu lasă nimic la voia întâmplării, iar aceste lucruri aparent de nimic devin un fel de puzzle plin de sensuri, pe care cititorul îl descoperă pas cu pas, încât rămâi cu senzația că ai aflat un secret important despre lumea în care trăim.
Poate cel mai interesant la această carte este felul în care autorul regizează tăcerile, pause-urile și absențele, făcând din aceste goluri un spectacol de dans. Într-un fel, el construiește poezie din respirație, tăceri sau pauze, și astfel reușește să transforme simpla citire într-o experiență aproape senzorială. Unele texte sunt de-a dreptul poezie pură, ca atunci când scrii cu sângele pe cer și apoi ploaia șterge totul sau când spui că muzica e plânsul care a învățat să cânte solfegiul. Asta face ca lectura să devină o adevărată aventură a simțurilor, nu doar a minții.
Din punct de vedere tehnic, Schenk se dovedește a fi un maestru și în domeniul construcției textului. În majoritatea poeziilor lui, liniile scurte și distihurile se așază exact în așa fel încât să creeze o geometrie perfectă, iar concluziile sau corolarele vin ca un fel de "așa trebuie", ca un semn că totul s-a aliniat într-o ordine aparent imposibilă, dar surprinzător de echilibrată. Își construiește totul cu o precizie care te face să te întrebi dacă nu cumva e totodată o formă de filosofie și de ironie subtilă.
Ce face ca această carte să fie atât de specială este abordarea critică și ironică a autorului față de ridicolul pe care îl vedem în jurul nostru. El pare să spună că, uneori, cele mai filozofice și pretențioase discursuri sunt doar niște meșteri ai retoricii, iar adevărul stă în lucrurile simple, care ne înconjoară. În final, "Absurd cotidian" devine mai mult decât o colecție de poezii; e un fel de oglindă a zilei de mâine, a absurdului pe care îl trăim și pe care îl punem în act cu toții, simplu, involuntar. O carte care te invită să te oprești și să privești dincolo de suprafață, să descoperi frumusețea în banal și sensul în aparentul lipsit de sens.