Imediat ce începi să citești "Balciul desertaciunilor" de Thackeray, nu poți să nu fii atras de povestea lui Becky Sharp, o femeie cu o ambiție uriașă și o inteligență sclipitoare, care își dorește să cucerească lumea aristocrației engleze, indiferent de metode. Ea nu se mulțumește cu ce i-a fost dat, ci vrea mai mult, chiar dacă asta înseamnă să jongleze cu minciuni și să-și folosească farmecul pentru a-și croi drumul în viață. E, practic, o femeie seducătoare, dar și un personaj foarte complex, chiar uman în toată nebunia ei.
Contrastul cu Amelia Sedley, colega ei din școală, nu putea fi mai evident. Amelia e sufletul bun, crescută într-un mediu confortabil, și preferă o cale mai linistită, mai sigură. În timp ce Becky e ambițioasă și uneori imprevizibilă, Amelia merge pe o cale sigură, cu inima plină de speranțe și valuri de eternă fidelitate și iubire. Povestea acestor două personaje, vecines la început, devin mai apoi simboluri ale celor două fațete ale societății, precum și ale destinului uman – uneori curajos și plin de speranță, alteori plin de deziluzii și pierdere.
Romanul se desfășoară pe un fundal de societate coruptă și plină de snobism, unde diferențele sociale devin atât de evidente încât până și cele mici detalii spun multe despre nivelul și valorile caracterelor. Thackeray, cu umorul său diabolic și ironia fină, ne face să reflectăm la superficialitatea și falsitatea acelor vremuri, dar și la anumite asemănări cu lumea de astăzi. E ca și cum ne-ar povesti o lecție despre iluziile succesului și despre cât de fragilă poate fi această falsă lumea a privilegiilor.
Ce m-a impresionat cel mai tare la acest roman e modul în care Thackeray știe să combine satira cu empatía, să creeze personaje memorabile, fiecare cu propriile lor slăbiciuni, dar și cu personalități vibrante. Îți dai seama că nimeni nu e perfect și fiecare are propria lui poveste de tragicomde, inclusiv cei care par să fi atins apogeul succesului. E o pledoarie pentru umanitate, dar și o oglindă a societății din acea vreme, pe care nu o poți ignora.
Chiar dacă romanul a fost scris acum aproape două sute de ani, tonul său ironic și observațiile despre natura umană sunt atât de universale, încât încă îți rămân în minte mult timp după ce ai închis ultima pagină. E o lectură care te face să gândești, să râzi și să plângi, toate în același timp. Dacă îți plac poveștile cu personaje bine conturate și cu o doză sănătoasă de umor negru, această carte cu siguranță merită citită și recitită de fiecare dată când vrei să înțelegi mai bine lumea și oamenii din jurul tău.