Banii miresei

Poetul si prozatorul Ion Andreita isi extrage seva indeosebi din universul satului romanesc aflat in pragul evenimentelor postbelice, care s-au napustit ca o avalansa asupra sa, un univers in care traditiile, venite din strabuni, erau inca prezente prin basmele cu zane si zmei, prin descantece, prin blesteme si prin snoave, prin patimi si drame. […] Constatam, asadar, ca Ion Andreita este un autor polivalent, bine inscaunat la el acasa si cand scrie proza, in care dovedeste o reala maiestrie, si cand isi lasa sufletul sa se distileze in versuri de o sacra frumusete.
Din lira spiritului sau, plin de tumultul creatiei, erup si bucuria iubirii, si tristetea plecarii, si intelepciunea filosofului, si elegia despartirii ineluctabile. – Dumitru Constantin-Dulcan …Capacul lazii de campanie cazu singur, inchizand un timp care nu voia sa moara.
Alt timp, al unui prezent tulbure si tulburator, se petrecea afara, intr-o lada uriasa, cat tara, ale carei margini se strangeau sufocant. Emil isi scutura umerii, de parca ar fi vrut sa se rupa de ceva.
Avea nevoie de aer; aer rece, puternic, inviorator. Il chema muntele, din zarea verde si ozonata, cu stejarii in care incepea sa se coaca ghinda, sub razele lunii.
(…)Gandea ca poate aici, la munte, vremea fiind mai intarziata, sa nu fi amutit inca. Pentru ca, se spune din batrani, rau este sa te prinda cucul nemancat si sa te spurce, blagoslovindu-te cu necazuri, dar tot rau este si sa treaca anul fara sa-l auzi cum trebuie, cand te-ar fi daruit cu noroc si bucurii.
-fragmente Banii miresei de Ion Andreita