Am citit "Barbatul fara cap" de Lavinica Mitu si pot spune ca a fost o experienta plina de emotie si de ganduri adanci. De la prima pagina, m-a cucerit modul in care autoarea si-a pus in miscare imaginatia si emotia pentru a construi o lume atat de imperfecta, dar atat de plina de sensibilitate. Cartea nu e doar un simplu volum de debut, ci e rezultatul multor ani de cautari personale, de explorari ale memoriei si de introspectii, toate transpuse intr-un mod atat de sincer si de autentic.
Lavinica Mitu reuseste sa creeze un univers in care lumea vazuta prin ochii unui copil se imbina cu fragmentelor dintr-un trecut dispareut, fie el al unui barbat sau al unui personaj din trecutul sau. E ca si cum citesti o poveste spus de cineva care isi dezvaluie cele mai intime secvente ale vietii cu candoare si cu o anumita dozade tandrete. Si, totusi, nu lipsește nici tensiunea, nici emotia puternica, cumva ca o coarda de vioara care vibreaza si te tine cu sufletul la gura, asteptand sa se rupa sau sa continue.
Ce mi s-a parut cu adevarat impresionant a fost modul in care autoarea reuseste sa puna in cuvinte iubirea neconditionata a unui copil pentru parintele sau. Este o iubire limpezita de timp si de suferinta, dar si de un dor de nedescris, uneori aproape intristator. Totodata, ea pare sa ne arate si ce rau putem face, adesea fara sa realizam, celor pe care ii iubim sau celor mai vulnerabili oameni din jurul nostru. E o carte despre aceste fragilitati, despre vulnerabilitati ascunse si despre puterea fratilor de a ierta si de a merge mai departe.
Faptul ca Lavinica Mitu foloseste o poezie subtila, uneori dura, dar si o tandrete rara, transforma aceasta carte intr-o naratiune profunda, dar usor de simtit. Are acea calitate de a fi sobra si maturametaforica, dar si calda si plina de speranta. Se simte de la prima pana la ultima pagina ca e o carte scrisa cu sufletul, cu sinceritate, fara patetism, dar cu o sinceritate care te face sa te gandesti la toate relatiile noastre, la momentele de iubire si de durere, la cum neConstruim sau ne pierdem propriile identitati in fata celor dragi.
In final, pot sa spun ca "Barbatul fara cap" mi-a lasat o amprenta adanca. E o lectura care te face sa reflectezi, sa simti si sa empatizezi, si nu in ultimul rand, ti se ramane in suflet drept un semn al frumusetii fragile a vietii si iubirii. Lavinica Mitu, cu sinceritatea si talentul ei, ne arata ca, desi uneori povestile noastre pot fi dureroase si complicate, ele contin in ele si o urma de tandrete, iertare si incredere in puterea cuvintelor si a inimii."