Brazda

Inca din 1950, slujitorul lui Dumnezeu, Josemaria Escriva de Balaguer, promitea cititorului, in prologul celei de-a saptea editii spaniole a cartii Drum, „o noua intalnire intr-o alta carte – Brazda – pe care intentionez sa v-o ofer peste cateva luni”. Aceasta dorinta a fondatorului Opus Dei se implineste acum, la cea de-a unsprezecea aniversare a trecerii sale la Ceruri.
Brazda ar fi putut vedea lumina zilei cu multi ani in urma. In mai multe randuri, Mons.
Escriva a fost pe punctul de a o trimite la tipografie, dar s-a adeverit ceea ce se spune in cuvintele unui vechi proverb castilian: nu poti sa bati clopotele si sa mergi in procesiune in acelasi timp. Munca sa intensa de intemeiere, munca de conducere in fruntea Opus Dei, vasta sa activitate pastorala cu atatea suflete si o mie de alte sarcini in slujba Bisericii l-au impiedicat sa faca o ultima revizuire a manuscrisului.
Cu toate acestea, Brazda era finalizat de ceva vreme, chiar si cu titlurile diferitelor capitole care alcatuiesc cartea, dar nu se facusera inca numerotarea fiselor, nici revizuirea stilistica finala. Ca si Drum – o carte care a fost deja tiparita in peste trei milioane de exemplare si a fost tradusa in peste treizeci de limbi – Brazda este un rod al vietii interioare si al experientei sufletelor ale Monseniorului Escriva de Balaguer.
Este scrisa cu intentia de a incuraja si facilita rugaciunea personala. Prin urmare, genul si stilul sau nu este cel al unui tratat teologic sistematic, desi spiritualitatea sa bogata contine o teologie profunda.
Brazda vrea sa ajunga la intreaga persoana a crestinului – trup si suflet, natura si har – si nu doar la inteligenta. Din acest motiv, sursa sa nu este doar reflectia, ci viata crestina insasi: ea reflecta valurile de miscare si de liniste, de energie si de pace spirituala, pe care actiunea Duhului Sfant le-a imprimat in sufletul slujitorului lui Dumnezeu si in cei din jurul sau.
Spiritus, ubi vult, spirat, Spiritul sufla unde vrea si aduce cu El o incomparabila profunzime si armonie a vietii, care nu poate – si nu trebuie – sa fie inchisa in limitele inguste ale unei scheme umane. Acesta este motivul metodologiei acestei carti.
Monseniorul Escriva de Balaguer nu a vrut niciodata, in niciun domeniu – si cu atat mai putin in lucrurile lui Dumnezeu – sa faca mai intai costumul si apoi sa forteze fiinta sa intre in el. El a pretins, din respect pentru libertatea lui Dumnezeu si a oamenilor, sa fie un observator atent, capabil sa recunoasca darurile lui Dumnezeu, pentru a invata si, abia apoi, pentru a preda.
L-am auzit de atatea ori spunand, cand ajungea intr-o tara noua sau cand intalnea un nou grup de oameni, „Am venit aici ca sa invat”, si a invatat: a invatat de la Dumnezeu si de la suflete, iar invatatura sa a devenit, pentru cei din jurul sau, o lectie continua.